Maşină de 30.000 de lei furată din Germania, descoperită la PTF Siret

Poliţiştii de frontieră de la Punctului de Trecere a Frontierei Siret au depistat un autoturism marca Mercedes, în valoare de 30.000 de lei, care figurează în bazele de date Interpol ca fiind furat din Germania.

Evenmentul a avut loc ieri, în 19 iunie, în jurul orei 17.00, în PTF Siret, judeţul Suceava, unde cetăţeanul Vaszl V., în vârstă de 28 ani, din Ucraina s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, conducând un autoturism marca Mercedes Sprinter. La controlul de frontieră, în urma verificărilor în bazele de date s-a constatat că autoturismul figurează ca fiind furat din Germania şi era căutat prin Interpol încă din luna ianuarie 2013. Bărbatul a declarat poliţiştilor de frontieră că a cumpărat autoturismul de la un cetăţean bulgar şi nu ştia că este furat.
Poliţiştii de frontieră i-au întocmit persoanei în cauză lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire la furt, faptă prevăzută şi pedepsită conform Codului Penal.
Totodată, autoturismul a fost indisponibilizat la sediul Sectorului P.F. Rădăuţi, în vederea continuării cercetărilor, la final urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole