Măsuri de prevenire şi combatere a evaziunii fiscale în Maramureş, dispuse de Pocol

Printr-un ordin al prefectului judeţului Mxaramureş, Sandu Pocol, la nivelul judeţului a fost constituit un colectiv de analiză a rezultatelor în prevenirea şi combaterea fiscală.

Potrivit declaraţiilor făcute de către reprezentantul Guvernului în teritoriu, în colectiv au fost nominalizaţi să facă parte reprezentanţi ai Direcţiei Generale a Finanţelor Publice, Gărzii Financiare, Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale, Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră, Biroului Judeţean Anticorupţie şi Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă.

„Există un plan de măsuri, adaptat, la nivelul judeţului nostru, în conformitate cu cel existent la nivel naţional. Combaterea evaziunii fiscale reprezintă o prioritate a Guvernului României, iar intensificarea acestor măsuri şi a controalelor pe această temă, în Maramureş, va contribui la o colectare mai bună a sumelor la buget.

Membrii colectivului se vor întruni săptămânal pentru a analiza problemele identificate, rezultatele obţinute pe linia prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale, dar şi pentru a stabili noi măsuri care să ducă la eficientizarea acţiunilor întreprinse, identificarea şi destructurarea reţelelor de contrabandă sau a grupărilor infracţionale.

Voi sprijini necondiţionat acest colectiv în aplicarea măsurilor, dar şi a instrumentelor prevăzute de legislaţia în vigoare pentru combaterea evaziunii fiscale, a mai adăugat prefectul Sandu Pocol.

După fiecare întâlnire a colectivului va fi realizat un material cu privire la rezultatele obţinute, la nivel judeţean, în combaterea fenomenului de evaziune fiscală care, ulterior, va fi trimis la Guvern.

Rareş Bogdan

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole