După două zile în care razele soarelui au încălzit din plin Maramureşul, pentru ziua de astăzi meteorologii prognozează vreme rece în Maramureş.
Vremea a fost, în general, frumoasă şi caldă. Cerul a fost variabil, mai mult senin noaptea şi dimineaţa. Vântul a suflat slab, la moderat, cu intensificări temporare de până la 54 km/h, în Baia Mare şi de 65 km/h în Vf. Iezer.
Temperaturile maxime au fost cuprinse între 17 grade Celsius şi 19 grade Celsius. Stratul de zăpadă măsura, aseară, până la 17 cm, în Vf. Iezer. Dimineaţa a fost semnalată, izolat brumă. Circulaţia rutieră se desfăşoară pe toate sectoarele de drumuri publice în condiţii normale de trafic. Vizibilitatea în trafic este bună .
Majoritatea carosabilului de drumuri publice din judeţ (naţionale, judeţene şi comunale) au carosabilul curat şi uscat. Sunt sectoare de drumuri, în zona de munte, unde carosabilul este parţial umed, datorită topirii zăepzii existente pe acostament.
METEO
Meteorologii au prognozat, pentru astăzi, că vremea se va răci faţă de intervalul precedent. Cerul va fi variabil. Vântul va sufla în general slab, la moderat, cu intensificări temporare ziua, iar în zona montană înaltă va sufla moderat, până la tare.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse astăzi între 9 grade Celsius şi 12 grade Celsius, iar cele minime între -5 grade Celsius şi -2 grade Celsius, izolat mai coborâte în depresiuni. Pe arii relativ extinse se va produce brumă.
Izolat, dimineaţa, în zonele joase sunt condiţii meteorologice favorabile producerii brumei. Cel mai rece a fost noaptea trecută la Vf. Iezer, unde termometrele au înregistrat valoarea de -2 grade Celsius.
HIDRO
Nivelurile şi debitele au fost uşor variabile pe majoritatea cursurilor de apă din judeţ, fără a fi semnalate probleme deosebite. Exploatarea acumulării Strâmtori-Firiza se realizează în condiţii de siguranţă.
Coeficientul de umplere al lacului este de 96%. Hidrologii apreciază că, în următoarele 24 de ore, nivelurile şi debitele cursurilor de apă vor uşor rămâne variabile. Stratul de zăpadă existent măsoară: 17 cm la Vf. Iezer şi 8 cm la Cavnic.
Valori ale temperaturii aerului: -2 grade Celsius la Vf. Iezer, 2 grade Celsius la Borşa, Petrova şi Cavnic, 3 grade Celsius la Vişeu de Sus, Dragomireşti, Bogdan Vodă, Leordina, Săliştea de Sus, Ocna Şugatag, Călineşti, Văleni, Bârsana, în Pasul Gutâi şi Fereşti, respectiv 5 grade Celsius la Târgu Lăpuş şi Copalnic 6 grade Celsius la Sighetu Marmaţiei, Baia Mare, Ardusat şi Seini.
Rareş Bogdan