Acţiune a poliţiştilor în oraşul Borşa în urma căreia au fost confiscate peste 100 de petarde. În cadrul unei acţiuni executată în cursul zilei de ieri pe raza localităţii Borşa de poliţiştii subunităţii din localitate, împreună cu specialişti ai Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoare şi jandarmi, au fost ridicate în vederea confiscării 106 petarde (pocnitori) marca Picolo-Corsar.
Potrivit oficialilor IPJ MM, petardele se aflau în posesia a doi minori, de 12, respectiv 13 ani, din Borşa, motiv pentru care măsurile legale au fost luate faţă de părinţii acestora, care au fost sancţionaţi cu amendă contravenţională la Legea 61/1991.
Siguranţa rutieră şi legalitatea circulaţiei materialului lemnos pe raza de competenţă au fost şi ele în atenţia poliţiştilor. Au fost controlate 61 autovehicule şi legitimate 75 de persoane, fiind aplicate în total 24 sancţiuni contravenţionale la regimul circulaţiei, ordine publică şi în domeniul silvic, valoarea amenzilor ridicându-se la suma de 12.881 lei.
S-a mai confiscat cantitatea de 14 metri ster lemn rotund fag şi au fost reţinute două permise de conducere (unul pentru alcool).
Rareş Bogdan