MM: Vezi perimetrele miniere identificate pentru redeschidere

Noul ministru al Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Lucian Bode a fost, sâmbătă, în Maramureş, la invitaţia preşedintelui Consiliului Judeţean Maramureş, Mircea Man. Bode, aşa cum am mai anunţat, nu a venit singur, ci însoţit de Sorin Copăescu, director general al SC Conversmin şi dl. Sorin Găman, directorul Direcţiei de Resurse Minerale din cadrul Ministerului Economiei.

Discuţiile au fost multe, legate de dezvoltarea mediului de afaceri, de crearea de noi locuri de muncă sau de redeschiderea perimetrelor miniere din Maramureş, fiind identificate 5 perimetre miniere cu potenţial: Baia Sprie, Săsar – Borzaş, Şuior, Răzoare şi Cavnic.

Încă de la primele declaraţii, ministrul Lucian Bode a menţionat importanţa pe care şi-a propus să o acorde mediului de afaceri, considerat până acum, în opinia domniei sale, „copilul vitreg” al Ministerului Economiei. Printre priorităţile sale se numără, de asemenea, simplificarea legislaţiei, absorbţia fondurilor europene şi dezvoltarea de noi capacităţi industriale prin exploatarea de resurse minerale.

“Mediul de afaceri se va bucura de o atenţie deosebită din partea mea. Am spus asta încă de la preluarea mandatului. Fără mediul de afaceri nu putem aştepta creşteri economice. O economie sănătoasă se bazează pe dezvoltarea acestui domeniu şi crearea de locuri de muncă. Suntem obligaţi să găsim soluţii şi vă asigur că le vom găsi.

Vreau să dezvoltăm şi să încurajăm fiecare oportunitate existentă. În acest sens, ne vom preocupa de reducerea birocraţiei şi de o comunicare cât mai eficientă cu fiecare om de afaceri care ne va solicita sprijinul în orice privinţă. Prin urmare, transmit şi pe această cale oamenilor de afaceri din Maramureş să nu ezite să se adreseze specialiştilor din ministerul nostru, deoarece preluăm toate problemele din teritoriu”, a punctat Lucian Bode.

O altă prioritate majoră a domniei sale este preocuparea privind redeschiderea perimetrelor miniere la nivel naţional, Maramureşul fiind unul dintre judeţele cu potenţial deosebit în această privinţă. Datele generale prezentate de dl. Sorin Găman, directorul Direcţiei de Resurse Minerale din cadrul Ministerului Economiei, arată că în domeniul închiderii minelor au fost emise 11 Hotărâri de Guvern prin care se sistează activitatea a 556 de obiective miniere.

Dintre acestea, 70 sunt în Maramureş, stadiul acestora fiind după cum urmează: 26 recepţii finale, 3 recepţii la terminarea lucrărilor, 10 obiective în execuţie şi 17 obiective în conservare. Fondurile alocate în perioada 2003-2011 totalizează 184 milioane lei, pentru 2012 sumele alocate însumând 43 milioane lei.

“Trebuie să privim cu maximă obiectivitate deschiderea perimetrelor miniere din Maramureş. Este absolut necesar să redeschidem exploatările miniere viabile. Pe de o parte pentru atragerea unor fonduri importante la buget, iar pe de altă parte pentru crearea de locuri de muncă. În acest context, mă bucur foarte mult să constat interesul preşedintelui Mircea Man, a parlamentarilor, autorităţilor locale şi a reprezentanţilor Remin şi Conversmin în acest sens.

În Maramureş am identificat 5 perimetre miniere cu potenţial: Baia Sprie, Săsar – Borzaş, Şuior, Răzoare şi Cavnic. Iar în ce priveşte modul de abordare, acesta trebuie să respecte câţiva paşi importanţi de care ne vom preocupa, printre care şi modificarea capitolului privind închiderea minelor din Legea minelor 85/2003, propunerea aflându-se în Camera Deputaţilor din 2010. Acest demers este un angajament pe care eu personal şi întreg ministerul îl vom susţine”, a subliniat ministrul.

Pe de altă parte, ministrul Bode a fost impresionat de vizitele pe care le-a făcut, împreună cu preşedintele CJ, Mircea Man, la SC Taparo Târgu Lăpuş şi UAC Dumbrăviţa. La fel, discuţiile purtate cu conducerea SC Eaton au certificat preocuparea investitorilor şi a autorităţilor, atât din punct de vedere economic, cât şi în ce priveşte crearea cât mai multor locuri de muncă.

La rândul lor, reprezentanţii acestor societăţi au cerut sprijinul ministrului în ce priveşte asigurarea continuării activităţii şi posibilităţi de extindere cu fonduri europene, tot în contextul păstrării locurilor de muncă actuale şi crearea altora noi. Drept urmare, Lucian Bode i-a încurajat să continue proiectele începute, dar să demareze şi altele, dată fiind importanţa absorbţiei fondurilor europene.

“Taparo, UAC Dumbrăviţa şi Eaton sunt societăţi etalon ale acestui judeţ, dar şi la nivel naţional. Mă bucur să constat astfel de firme în Maramureş. Iar rezultatele se datorează în primul rând celor care conduc aceste firme, dar şi angajaţilor, prin preocupare, interes, seriozitate şi profesionalism. Îi asigur că vom analiza toate solicitările venite din partea lor, astfel încât să se dezvolte şi mai mult în folosul Maramureşului şi al maramureşenilor”, a mai spus Lucian Bode.

R.B.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole