Municipiul Baia Mare participă şi în acest an la cea mai mare acţiune voluntară de mediu din istorie, Earth Hour. Sâmbătă, 23 martie 2013, între orele 20.30 şi 21.30, iluminatul public va fi sistat în Parcul Regina Maria şi pe Câmpul Tineretului, urmând să fie reluat imediat după finalizarea manifestului.
De Ora Pământului, cetăţeni, instituţii şi companii din peste 6.500 de oraşe de pe tot globul se vor uni pentru a stinge luminile preţ de o oră. Pe lângă impactul pozitiv pe care manifestul îl înregistrează an de an, acţiunea reprezintă şi un puternic mesaj prin care oamenii sunt îndemnaţi să îşi schimbe stilul de viaţă, să reducă impactul negativ asupra mediului, pentru binele planetei care ne susţine viaţa.
„Municipiul Baia Mare s-a alăturat şi în acest an acestui amplu manifest pro – mediu înconjurător. Deoarece nu ne dorim să provocăm un deranj public, nici să punem în pericol integritatea fizică a cetăţenilor, în acest an am decis să întrerupem iluminatul stradal în Parcul Regina Maria şi pe Câmpul Tineretului, deoarece vorbim de două zone care în acest interval orar nu sunt intens tranzitate. Este un gest simbolic, dacă ne referim la stingerea luminilor pentru o oră, dar mesajul este cu atât mai puternic. Trebuie să învăţăm atât noi adulţii, dar mai ales generaţiile tinere, să gestionăm eficient resursele, fără a face excese. Pe lângă eficienţa financiară, ne vom asigura de protejarea şi sănătatea mediului, de care depindem cu toţii în egală măsură”, a arătat, pentru baiamare.ro, Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare.