MUTARE RROMI CRAICA: Prefectul Sorin Rednic s-a întâlnit cu liderul CNCD, Csaba Asztalos

Prefectul judeţului Maramureş, Sorin Rednic a fost prezent astăzi, 19 iunie a.c., la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, unde a prezentat preşedintelui Csaba Asztalos un punct de vedere cu privire la mutarea romilor din zona Craica, în fostele clădiri ale societăţii Cuprom.

Reprezentantul Guvernului în teritoriu a precizat că a solicitat materiale informative de la structurile teritoriale ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, respectiv de la servicii din subordinea ministerelor.

„Referitor la evenimentul produs în noaptea de 1 iunie a.c., când mai mulţi copii au fost transportaţi la spital, sub suspiciunea de intoxicaţie cu substanţe necunoscute, au fost prelevate probe din subsolul clădirii şi vopsea de pe pereţi.

De asemenea, specialişti din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Gheorghe Pop de Băseşti” al judeţului Maramureş au efectuat analize de aer şi lichid cu aparatura din dotare (laborator mobil CBRN). Nu a fost semnalată prezenţa unor substanţe toxice, respectiv agenţi chimici sau gaze periculoase care să pună în pericol viaţa persoanelor de etnie romă care locuiesc în imobil.Cercetările s-au desfăşurat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare.

Ulterior acestui eveniment poliţia şi jandarmii au sprijinit, la solicitarea în scris a Primăriei, acţiunile desfăşurate de angajaţii Serviciului Public de Asistenţă Socială, în zona Craica şi Cuprom, pentru consultarea liberă a populaţiei, în vederea relocării şi identificării unor eventuale persoane date în urmărire. Nu a fost nevoie de intervenţia acestora, iar echipele de poliţie şi jandarmi nu au fost implicate în alte activităţi.

Inspectori de prevenire de la Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Gheorghe Pop de Băseşti” au oferit consultanţă pentru respectarea prevederilor legale pentru apărarea împotriva incendiilor în clădirile societăţii Cuprom: menţinerea în bună stare a instalaţiilor şi sistemelor de captare şi scurgere la pământ a descărcărilor electrice atmosferice; verificări periodice a valorii de dispersie a prizelor de pământ; înlocuirea unor siguranţe decalibrate din tablourile electrice; interzicerea utilizării unor aparate electrocasnice sau electrice care să depăşească puterea nominală a instalaţiei existente.

Agenţia pentru Protecţia Mediului Maramureş a comunicat notificările transmise la A.R.P.M. Cluj-Napoca cu privire la notificarea noului proprietar de bunuri (clădiri şi imobile) al societăţii Cuprom, respectiv despre sistarea definitivă a activităţii pe amplasamentul din Baia Mare.

Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului a informat societatea comercială despre obligaţiile legale ce-i revin la schimbarea proprietarului, respectiv încetarea activităţilor industriale pe amplasamentul menţionat. Actualul proprietar, S.C. Piraeus Leasing IFN S.A,. urmează să solicite actul de reglementarea administrativ pentru aprobarea unui Plan Urbanistic Zonal.

Comisarii de mediu au solicitat societăţii comerciale luarea tuturor măsurilor necesare în cazul identificării unor substanţe chimice, în zonă, inclusiv cele care să asigure paza şi securitatea acestora, respectiv gestionarea, eliminarea sau valorificarea în condiţiile legii.

Direcţia de Sănătate Publică Maramureş îşi desfăşoară activitatea, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare şi acordă, la solicitare, consultanţă de specialitate în domeniu. Proiectul elaborat pentru construirea unui complex de locuinţe de necesitate în fostele clădiri ale societăţii Cuprom a fost suspus procedurii de evaluare sanitară.

Angajaţi ai societăţii Electrica Baia Mare au oferit sprijin pentru identificarea şi eliminarea unor potenţiale surse de alimentare cu energie electrică, în zonă, şi care ar putea pune în pericol viaţa familiilor de etnie romă care s-au mutat în clădirile fostei societăţi comerciale”, se arată în raportul prezentat celor de la CNCD.

Nu în ultimul rând, prefectul Sorin Rednic a declarat că a cerut instituţiilor abilitate să sprijine şi să ofere consultanţă Primăriei şi Consiliului Local Baia Mare în proiectele care sprijină îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi incluziunea socială a cetăţenilor de etnie romă din municipiul reşedinţă de judeţ.

R.B.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole