O serbare de Crăciun specială, pentru oameni speciali

Joi, 20 decembrie, copiii şi tinerii cu nevoi speciale de la Asociaţia Esperando au susţinut Serbarea de Crăciun, alături de prietenii lor.

Într-un cadru cu totul deosebit, la Teatrul Muncipal, începând cu ora 11:00 s-a dat drumul la spectacol.
Cei de la Esperando, ca orice gazde bune din Maramureş, şi-au aşteptat invitaţii îmbrăcaţi în port popular. Scena, transformată într-o casă ţărănească, primitoare, reda atmosfera sărbătorilor de iarnă dintr-o familie maramureşeană.

Spectacolul, care a ajuns exact acolo unde trebuie -la sufletele celor perezenţi- a început cu o colindă, urmată de scena Viflaimului.

Atmosfera creată era de vis şi te făcea să simţi liniştea şi pacea de sărbători. Şi, pentru că avem mulţi prieteni, o parte din ei au vrut să fie alături de noi şi în această zi, să ne colinde şi să ne ureze pentru Noul An: grupa mijlocie de la grădiniţa Mihai Eminescu, Corul Seminarului Teologic, clasa a II- a de la Şcoala Nicolae Iorga din Baia Mare, tinerii de la Şcoala cu clasele I-VIII din Groşi Ţibleşului, copiii de la Asociaţia Culturală Tradiţii Maramureşene.

Ne bucurăm că în această zi importantă pentru noi am putut să-i avem alături pe cei dragi, prieteni, părinţi, fraţi, oameni speciali care ne-au susţinut în activitatea noastră.

Le urăm tuturor numai bine, să aibă parte de Sărbători Fericite alături de cei dragi, iar anul care vine să le aducă numai bucurii!

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole