Pagube de peste 230 mii lei din cauza gerului în Maramureş

Ninsorile abundente şi gerul persistent din luna februarie au fost principalele cauze de producere a pagubelor la nivelul a trei unităţi administrativ-teritoriale din Maramureş, respectiv Cavnic, Ponorâta şi Mireşu Mare. Astfel, în oraşul Cavnic acoperişurile a două case s-au prăbuşit sub greutatea zăpezii.

De asemenea, zăpada depusă pe acoperişul unei case din cătunul Ponorâta a căzut, antrenând şi pereţii construcţiei, iar locuinţa a fost distrusă. Temperaturile scăzute, gerul persistent au contribuit la afectarea a 15 km de stradă în oraşul Cavnic.

„În comuna Mireşu Mare, precipitaţiile abundente au afectat mai multe sere şi solarii, aparţinând unei societăţi comerciale.

Preşedintele Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, prefectul Sandu Pocol, a declarat că pagubele au fost evaluate de către membrii ai comisiilor locale pentru situaţii de urgenţă.

El a mai precizat că în cătunul Ponorâta mai erau alte 21 de locuinţe aflate în pericol de prăbuşire şi că au fost solicitate măsuri pentru degajarea zăpezii depuse pe acoperişul acestora, astfel că situaţia de a avea noi locuinţe afectate a fost rezolvată”, au anunţat oficialii CJSU MM.

Fenomenele meteorologice periculoase din luna februarie au produs pagube de peste 230 mii lei în Maramureş.

Rareş Bogdan

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole