Pârtiile de schi din Maramureş fac primele victime

Accidentaţi pe pârtia de schi de la Cavnic, dar şi pe cea de la Borşa. Ziua de joi 29 decembrie a.c., va fi una de neuitat pentru un bistriţean care s-a accidentat la Cavnic.

În jurul orei 14:00, patrula de jandarmerie din cadrul Postului Montan Cavnic, aflându-se serviciul de patrulare în zona Roata III, a fost sesizată de către angajaţii pârtiei, că un tânăr a căzut, accidentându-se la piciorul drept.

Jandarmii, împreună cu angajaţii Salvamont, i-au acordat primul ajutor prin fixarea de atele în zona gleznei, persoana accidentată fiind numitul Emanuel S. de 16 ani, din Bistriţa.

Şi tot jandarmii împreună cu reprezentanţii Salvamont, l-au transportat pe tânărul accidentat la baza pârtiei, unde a fost preluat de o maşină a unui prieten şi apoi transportat la Spitalul Judeţean din Baia Mare.

În aceiaşi zi de joi, în jurul orei 13:30, patrula montană de jandarmerie din cadrul Postului Borşa, a fost sesizată că o persoană a căzut pe pârtia de schi şi s-a accidentat la piciorul drept.

La faţa locului jandarmii i-au acordat primul ajutor prin fixarea unor atele în zona gleznei, acesta acuzând dureri. În urma verificărilor s-a stabilit că accidentatul se numeşte Daniel C. de 19 ani, din Rebrişoara, judeţul Bistriţa Năsăud.. Jandarmii l-au transportat la baza pârtiei, de unde a fost preluat de către echipajul de ambulanţă.

Rareş Bogdan

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole