Patronul unui local din Baia Mare a ajuns la spital, după ce a fost lovit de un client

În 26 octombrie, la ora 21.50, poliţia a fost sesizată prin 112 că într-un local din Baia Mare a avut loc un scandal în urma căruia o persoană a fost agresată. Poliţiştii au demarat activităţile de investigare şi au stabilit că, pe fondul consumului de alcool, între doi băimăreni în vârstă de 32 şi 51 de ani şi administratorul localului, bărbat în vârstă de 50 de ani, a izbucnit un conflict spontan. Cei doi clienţi au refuzat să părăsească localul la solicitarea administratorului, au devenit agresivi, iar băimăreanul în vârstă de 32 de ani a distrus bunuri din local şi l-a lovit pe administrator. În urma loviturii primite acesta a căzut şi s-a lovit cu capul de pardoseala localului. El a fost examinat de medicul legist care a stabilit că pentru leziunile suferite necesită 40 – 45 zile de îngrijiri medicale şi i-a fost pusă viaţa în pericol. Agresorul este cercetat acum pentru comiterea infracţiunilor de vătămare corporală gravă, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. El a fost reţinut pentru 24 de ore şi va fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole