Peste 15.000 pachete de ţigări de contrabandă, depistate la frontieră

În ultimele 24 de ore, poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei au organizat mai multe acţiuni pe linia combaterii contrabandei cu ţigări. Bilanţul: au fost confiscate peste 15.000 pachete de ţigări, iar trei persoane, cetăţeni români sunt cercetate pentru contrabandă cu ţigări.

* În seara zilei de 1 octombrie, un echipaj al Poliţiei de Frontieră din cadrul S.P.F. Brodina aflat în serviciu pe direcţia localităţii Straja a observat, în apropierea frontierei de stat, cu ajutorul aparaturii de vedere pe timp de noapte, un grup de persoane suspecte care transportau mai multe colete voluminoase.

Deoarece aceştia nu s-au supus somaţiilor prin voce, au fost executate conform procedurilor legale, trei focuri de avertisment în plan vertical, fiind reţinut unul dintre contrabandişti – J. Ion, de 24 de ani, domiciliat în judeţul Suceava. Celelalte persoane au abandonat coletele şi, profitând de întuneric şi terenul impadurit, s-au dispersat în zonă.

La cercetarea terenului au fost descoperite 6 colete cu ţigări care conţineau 13.936 pachete de ţigări marca Doina de provenienţă R. Moldova, în valoare de 125.424 lei, care au fost ridicate în vederea confiscării.

Tânărului reţinut i s-au întocmit acte premergătoare începerii urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă în formă agravantă.

Cercetările sunt continuate de către poliţiştii de frontieră, fiind informate şi autorităţile ucrainene, în vederea depistării tuturor persoanelor implicate şi documentării întregii activităţi infracţionale.

* Luni, 1 octombrie, poliţiştii de frontieră şi lucrătorii vamali din cadrul P.T.F. Vicşani au efectuat un control amanuntit la vagonul restaurant al trenului internaţional Moscova – Sofia aflat pe sensul de intrare în ţară.

În urma controlului, a fost descoperită, sub frigider, într-un locaş special amenajat în podeaua vagonului, cantitatea de 750 pachete ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de 8.444 lei.

Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată, iar însoţitorul vagonului restaurant, cetăţeanul rus G. Vitaly, a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 lei.

* Tot luni, 1 octombrie, în jurul orei 12.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Halmeu au oprit pentru control, la ieşirea din localitatea Halmeu spre Satu Mare, un autoturism marca VW Golf, înmatriculat în Satu Mare, condus de cetăţeanul român Stelian Ilie G., în vârstă de 55 ani, despre care existau suspiciuni că ar transporta produse accizabile.

Maşina a fost condusă la sediul S.P.F. Halmeu, iar în urma controlului efectuat oamenii legii au găsit ascunse, în aripile interioare şi în spătarul banchetei, 500 pachete ţigări Jin Ling, cu timbru specific magazinelor duty free din Ucraina şi 100 pachete de ţigări Pall Mall de provenienţă ucraineană, în valoare totală de 2.700 lei.

Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar autoturismul, în valoare de aproximativ 1.500 euro, a fost indisponibilizat la sediul S.P.F. Halmeu până la finalizarea cercetărilor.

Stelian Ilie G. este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă şi deţinere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole