Peste 200 milioane de lei, în 2013, pentru drumurile din Maramureş, zice Şova

Sunt bani alocaţi pentru drumuri în judeţul Maramureş. Asta ne spune ministrul Dan Şova, care s-a întâlnit astăzi, 27 iunie, cu oficialii CJ Maramureş, dar şi prefectul Anton Rohian. Aceştia au încercat să îl facă pe Şova să aloce mai mulţi bani pentru judeţul Maramureş, mai ales că este judeţul cu cele mai proaste drumuri din ţară.

Astăzi, 27 Iunie 2013, la limita dintre județele Maramures si Bistrița-Năsăud, pe Dealul Stefanitei, a avut loc întâlnirea dintre Anton Rohian, prefectul județului Maramures, si Gabriel Zetea, Vicepresedinte al Consiliului Judetean Maramures, cu Dan Sova, ministru delegat pentru proiecte de infrastructura de interes Naţional si investiții străine. La discuții au participat si reprezentanții județului Bistrița in frunte cu Radu Moldovan, președinte al CJ Bistrița si prefectul județului vecin.

„Au fost vizate problemele legate de infrastructura Rutiera a celor doua județe, in principal legăturile ce trebuie realizate între Bistrița, Cluj si Maramures pentru conexiunile la viitoarea autostrada ce va traversa Transilvania. Ministrul Dan Sova le-a prezentat oficialilor maramureseni datele la zi in ceea ce privește banii alocați pentru acest an Maramureşului.

Astfel, drumurile E58 Dej- Baia Mare (finalizat in proportie de 99%), Baia Mare-Seini (finalizat in proporție de peste 80%), DN 18 cu cele trei tronsoane (Baia Mare – Sighetu Marmatiei, executat in proporție de 15%, Sighetu Marmatiei-Moisei executat in proporție de peste 60% si Moisei -Iacobeni, executat in proporție de. 15%) au finanțate lucrările pentru acest an in valoare de 200 milioane de lei (50milioane de euro) lucru apreciat de inclusiv oficialii bistriteni, care au primit pentru lucrări similare doar 90 milioane de lei.

Discuțiile vor continua la Cluj, in cursul zilei de vineri28 Iunie 2013, unde ministrul Sova împreuna cu reprezentanții județului nostru vor încerca deblocarea situației contractuale pe tronsoanele unde au apărut unele disfunctionalitati”, a declarat Gabriel Zetea, vicepreşedinte al CJ Maramureş.

Anton Rohian a ridicat problema podului transfrontalier dintre România si Ucraina

La întâlnire a fost reluata discuția despre viitorul pod peste Tisa dintre tara noastră si Ucraina (Sighetu Marmatiei- Biserica Alba), când prefectul Anton Rohian i-a înmanat si ministrului Dan Sova documentația pentru susținerea la nivelul Guvernului României acestui proiect extrem de important pentru ambele tari, ministrul comentand ca suma necesară realizarii podului este una rezonabila, putând fi susținută in viitorul buget 2014. Documentatia a ajuns deja pe masa de lucru a încă doi miniștri: a ministrului de externe Titus Corlateanu si a președintelui PC Dániel Constantin, ministru al agriculturii.

Anton Rohian, prefectul județului Maramures: „Dupa o discuție cu vicepreședintele CJ Maramures Gabriel Zetea am convenit sa avem o întâlnire de lucru cu domnul ministru Dan Sova legat de problematica infrastructirii județului Maramures si nu numai. Consider ca întâlnirea a clarificat câteva dintre problemele cu care conducerea CJ Maramures, Judetul Maramures, se confrunta pe acest palier.

Am constatat o deschidere a domnului ministru pentru a aduce judetul Maramures la un nivel al infrastructurii la care Maramureşenii aspiră de multă vreme. Bineinteles, am avut posibilitatea sa ii înmanez domnului ministru documentație referitoare la viitorul pod peste Tisa. Legătura dintre Maramures si Bistrița a găsit rezolvarea prin prezenta ministrului Dan Sova care dorește finalizarea acestei lucrării”.

Gabriel Zetea, Vicepresedinte al Consiliului Judetean Maramures, a declarat: „Mă bucura, in primul rând, vestile pe care ministrul Dan Sova ni le-a adus in ceea ce privește alocarea de fonduri pentru infrastructura Rutiera a județului Maramures. Cele 200 milioane de lei reprezintă o suma importantă, dar care acoperă doar in parte nevoia de investiții din județ. Si mai mult, reprezintă doar o suma care repara doar parțial lipsa de investiții din Judetul nostru din ultimii 20 de ani.

Avem nevoie ca in următorii ani Maramuresul sa primească sume similare daca nu chiar mai mari pentru a recupera decalajul fata de alte zone ale țării. Știu ca avem in Dan Sova un prieten in cadrul Guvernului lui Victor Ponta. Extrem de important este si faptul ca doua județe, precum Maramuresul si Bistrița își dau mana pentru susținerea unui proiect comun, vorbind aici de drumul Naţional 17C ce leagă cele doua județe (pe traseul Săcele-Salva), un prim exemplu a doua județe care colaborează in contextul viitoarei regionalizari”.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole