Peste 350 de jandarmi vor veghea la bună desfăşurare a Sărbătorilor Pascale

În perioada 01 – 06 mai a.c. Jandarmeria Maramureş îşi va intensifica măsurile de ordine publică, peste 350 de jandarmi acţionând în zona lăcaşurilor de cult de pe raza judeţului Maramureş dar şi în zona staţiunilor montane.

Jandarmii vor acţiona, în principal, în zona lăcaşurilor de cult unde se vor desfăşura manifestări religioase, dar şi pe căile de acces către acestea, forţele de ordine fiind prezente în municipiile Baia Mare şi Sighetu Marmaţiei dar şi la Mânăstirile Rohia şi Bârsana.

În staţiunile turistice Izvoare, Mogoşa-Şuior, Cavnic şi Borşa, efective de jandarmi din cadrul posturilor montane vor veghea la liniştea celor care au decis să petreacă minivacanţa 1 Mai – Sărbătorile Pascale în mijlocul naturii. În această perioadă vor fi intensificate măsurile de ordine publică şi se vor desfăşura acţiuni cu precădere în zonele şi arterele intens circulate, urmărind descurajarea persoanelor care tulbură ordinea şi liniştea publică sau comit alte fapte antisociale.

De asemenea, jandarmii vor fi prezenţi în zonele unde se preconizează a fi mari aglomerări de persoane (gări, autogări, pieţe, târguri, etc.), la manifestările cultural-artistice organizate în această perioadă, în zonele cu potenţial criminogen ridicat.

„Asigurându-vă pe dumneavoastră, cetăţeni ai Maramureşului, în slujba cărora ne aflăm, de deplinul nostru devotament în misiunile care ne sunt încredinţate, vă dorim ca aceste sărbători să vă aducă lumină, bucurii, bunătate în suflet, dumneavoastră şi celor dragi. UN PAŞTE FERICIT TUTUROR MARAMUREŞENILOR!”, au anuntat cei de la Jandarmeria Maramures.

Pentru evitarea evenimentelor nedorite şi a oricăror situaţii de natură să tulbure liniştea publică, Jandarmeria Maramureş face următoarele recomandări:
– cei care participă la manifestările religioase să respecte indicaţiile forţelor de ordine şi să evite implicarea în conflicte de orice natură;
– să acorde o atenţie deosebită bunurilor şi obiectelor personale (genţi, poşete, bagaje etc.) şi să evite, pe cât posibil, să aibă la vedere obiecte de valoare care pot atrage atenţia;

De asemenea, în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială, să solicite ajutorul echipajelor de jandarmi sau să apeleze la numărul unic de urgenţă 112.

COMPARTIMENTUL INFORMARE RELAŢII PUBLICE ŞI C

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole