Plouă în tot judeţul, carosabilul sectoarelor de drumuri publice este umed

Zăpadă frâmântată în Pasul Prislop! Vremea a fost din punct de vedere al valorilor temperaturilor apropiată de normalul termic al acestei perioade.

A nins slab în zona de munte, cantitatea cea mai mare de precipitaţii a fost înregistată la Firiza. Vântul a suflat slab, la moederat.

La munte a avut intensificări de până la 72 km/h, pe Vf. Iezer, unde a spulberat zăpada.Stratul de zăpadă măsura 10 cm la Iezer.La această oră plouă în tot judeţul.Carosabilul sectoarelor de drumuri publice din judeţ (naţionale şi judeţene) este curat şi umed, cu excepţia unui tronson al DN 18, în Pasul Prislop, între km160 şi km180, unde conducătorii autov vor întâlni pe carosabil un strat de zăpadă frământată cu grosimea de până la 2 cm.

„Temperatură scăzută la Cavnic (-5 grade Celsius), umiditatea şi curenţii de aer rece au contribuit la formarea poleiului pe carosabilul DJ 184, în zona montană a oraşului Cavnic, în Pasul Roata şi pe tronsonul cu intersecţia DJ 109F Cavnic-Strâmbu Băiuţ, dar şi pe DJ 109F, în zona pârtiilor de schi şi până la canton.

Angajaţii societăţii care asigură şi întreţin viabilitatea celor două drumuri judeţene DJ au acţionat cu utilaje şi au împrăştiat opt tone de material antiderapant. Şi pe celelalte sectoare de drumuri judeţene s-a intervenit cu utilaje şi au fost răspândite 32 tone de material antiderapant pentru combaterea poleiului.

S-a acţionat atât preventiv, dar şi pentru combaterea poleiului format pe DN 18, în Pasul Gutâi (cu 16 tone de material antiderapant); la Sighetu Marmaţiei pe DN18 şi DN19, unde s-au folosit trei tone de material antiderapant, respectiv pe DN18B Copalnic-Târgu Lăpuş (cu două tone de material antiderapant”, au anunţat autorităţile.

METEO

Valori ale temperaturilor aerului pe parcursul nopţii şi dimineţii: -6 grade Celsius la Iezer; -5 grade Celsius la Cavnic; 0 grade Celsius în Pasul Gutâi, Târgu Lăpuş, Petrova şi Copalnic; 1 grad Celsius la Vişeu de Sus şi Fereşti; 2 grade Celsius la Sighetu Marmaţiei, Borşa şi Leordina; 4 grade Celsius în Baia Mare.

Meteorologii au prognozat o vreme relativ caldă pentru astăzi. Cerul va fi mai mult acoperit şi pe arii extinse va ploua. La munte precipitaţiile vor fi mixte. Vântul va prezenta intensificări în zona montană.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 4 şi 8 grade Celsius, iar cele minime între 4 şi 0 grade Celsius. Termometrele indică acum: -1 grad Celsius la Iezer; 0 grade Celsius la Târgu Lăpuş; 2 grade Celsius la Borşa; 3 grade Celsius la Sighetu Marmaţiei şi lDragomireşti; 4 grade Celsius în Baia Mare şi la Săpânţa; 5 grade Celsius la Ocna Şugatag.

HIDRO

Nivelurile şi cursurile de apă din judeţ au fost în scădere. Temperaturile pozitive au contribuit la topirea gheţii de pe malurile cursurilor de apă. Nu au fost semnalate probleme deosebite. Exploatarea acumulării Strâmtori-Firiza se realizează în condiţii de siguranţă. Coeficientul de umplere al lacului este de 84%.

La această oră stratul de zăpadă are următoarele valori: 18 cm la staţia hidrologică Ruscova; 12 cm la staţia hidrologică Cavnic şi 8cm în Poiana Borşa. Hidrologii apreciază că, în următoarele 24 de ore, nivelurile şi debitele cursurilor de apă vor fi uşor variabile, influenţate de precipitaţii.

Rareş Bogdan

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole