Reprezentanţii Comitetetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Maramureş anunţă faptul că vremea a fost caldă pentru această perioadă a anului, iar temperaturile pozitive au contribuit la topirea zăpezii frământate de pe carosabil DN 18, în Pasul Prislop. Astfel că stratul de zăpadă la munte măsura 10 cm la Iezer.
„Cu toate acestea temperatura scăzută de pe parcursul nopţii trecute şi în această dimineaţă, coroborată cu umiditatea şi curenţii de aer rece au contribuit la formarea poleiului pe DJ 109F, tronsonul cuprins de la Pasul Roata şi până la canton. Angajaţii societăţii care asigură şi întreţin viabilitatea drumului judeţean a intervenit şi împrăştiat patru tone de material antiderapant.
Carosabilul celor două trei drumuri judeţene (DJ184, DJ109F şi DJ 185) este curat, dar umed. Şi celelalte sectoare de drumuri judeţene au carosabilul curat şi umed.
Majoritatea drumurilor naţionale din judeţ (DN1C, E58, DN18, DN19, DN17C şi DN18B) au carosabilul parţial umed.Temperatura pozitivă nu a necesitat intervenţia cu material antiderapant pe sectoarele de drumuri. Vizibilitatea este bună”, au mai explicat aceştia.
METEO
Valori ale temperaturilor aerului pe parcursul nopţii şi dimineţii: 0 grade Celsius la Cavnic; 1 grad Celsius la Petrova; 2 grade Celsius la Iezer, Borşa, Leordina, Vişeu de Sus, Fereşti şi Copalnic; 5 grade Celsius în Târgu Lăpuş, Sighetu Marmaţiei şi Pasul Gutâi; 6 grade Celsius la Ocna Şugatag şi 7 grade Celsius în Baia Mare.
Vremea, conform meteorologilor, rămâne caldă şi astăzi în Maramureş. Cerul va fi variabil. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 6 şi 10 grade Celsius, iar cele minime între 0 şi 4 grade Celsius.
Izolat se va semnala ceaţă. Termometrele indică acum: 2 grade Celsius la Iezer; 3 grade Celsius la Borşa; 4 grade Celsius la Târgu Lăpuş; 5 grade Celsius la Sighetu Marmaţiei şi Dragomireşti; 6 grade Celsius la Ocna Şugatag şi 7 grade Celsius în Baia Mare şi la Săpânţa.
HIDRO
Nivelurile şi cursurile de apă din judeţ au fost în scădere şi nu au fost semnalate probleme deosebite. Gheaţa nu mai este prezentă la malurile principalelor râuri din judeţ Exploatarea acumulării Strâmtori-Firiza se realizează în condiţii de siguranţă. Coeficientul de umplere al lacului este de 89%.
La această oră stratul de zăpadă are următoarele valori: 5 cm la staţia hidrologică Cavnic şi 3 cm la staţia hidrologică Luhei. Hidrologii apreciază că, în perioada următoare, nivelurile şi debitele cursurilor de apă vor fi uşor variabile.
Rareş Bogdan