Prefectul Rednic a cerut luarea de măsuri pentru prevenirea incidentelor datorate iernii

Prefectul judeţului Maramureş, Sorin Rednic a cerut comandamentelor locale de iarnă să ia o serie de măsuri astfel încât odată cu intrarea în vigoare a codului galben de ninsori să nu existe probleme pe drumurile din judeţ.

Preşedintele Comandamentului Judeţean de Iarnă a subliniat faptul că a solicitat astazi „si s-au trimis adrese in teritoriu, prin care am cerut primarilor in calitatea lor de presedinti ai comitetelor locale de iarnă, sa dispuna mai multe masuri la nivelul unitatilor administrativ teritoriale”.

„Se va avea in vedere asigurarea alimentării cu energie electrică şi termică a unităţilor spitaliceşti, unităţilor medicale, unităţilor de învăţământ şi a locaţiilor în care funcţionează secţiile de votare pentru alegerile parlamentare. Am solicitat efectuarea lucrărilor de deszăpezire pentru menţinerea în stare de practicabilitate a bulevardelor, străzilor, drumurilor comunale şi uliţelor de la nivelul fiecărei localităţi.

O altă măsură a vizat curăţirea căilor de comunicaţii spre locaţiile secţiilor de votare, unităţile medicale, unităţile de învăţământ şi instituţiile care au în plasament copii şi persoane vârstnice. Dorim să prevenim apariţia unor situaţii care să ducă la blocarea circulaţiei rutiere si posibilitatea inzapezirii unor persoane in trafic”.Masuri cod galben ninsori si vant”, a declarat Sorin Rednic.

Toate aceste măsuri au fost discutate astăzi la videoconferinţa cu prefecţii, subprefecţii şi membrii comandamentelor judeţene de iarnă, unde ministrul administraţiei şi internelor Mircea Duşa a solicitat „sa se ia toate masurile ca atunci cand situatia meteo o va impune, sa intervenim prompt si eficient pentru deszapezirea drumurilor, pentru deszapezirea drumurilor nationale, a drumurlor judetene, este nevoie sa actionam foarte eficient, avand in vedere ca ne-am pregatit pentru iarna, ca masurile dispuse de Comandamentul National si de Comandamentele judetene sunt foarte bine cunoscute, de asemenea, datorita insistentei noastre din ultima perioada, in fiecare judet si la fiecare operator care are contracte cu drumurile nationale sau cu drumurile judetene s-au luat masuri ca interventia sa fie una prompta, de asemenea s-au imbunatatit mult stocurile de materiale antiderapante, fie ca este vorba de nisip, fie ca este vorba de sare”.

El a precizat ca „important si insist sa actionam serios si pe drumurile judetene, dar si pe drumurile locale, avand in vedere ca activitatea economica si social-administrativa trebuie sa se desfasoare normal si faptul ca maine avem si alegeri si de aceea insist, mai ales la primari, la prefectii judetelor ca sa verifice caile de acces spre sectiile de votare, astfel incat romanii sa se poata deplasa spre aceste locatii si sa poata sa-si exercite acel drept prevazut de constitutie, dreptul de a vota. De asemenea, a solicitat Politiei Rutiere sa fie prezenta pe toate caile de acces, astfel incat, daca este nevoie, sa putem interveni prompt”.

Meteorologii au prognozat că în Maramures va ninge incepand din aceasta seara si pana maine la pranz si exista posibilitatea depunerii unui strat mai consistent de zapada.

Rugam cetatenii, dar si comandamentele locale de iarna sa anunte producerea unor situatii de urgenta la telefon 112 sau dispeceratul Centrului Operational al Comandamentului judetean de iarna, telefon 0262-214981.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole