Vreme cu valori termice apropiate de normalul termic al perioadei. Asta prognozează meteorologii pentru judeţul Maramureş în ultima zi din 2011. Potrivit datelor furnizate de către oficialii CJSU MM, cerul va fi temporar noros, iar în cursul zilei va ninge slab. Vântul va sufla slab, la moderat.
În zona înaltă de munte vântul va prezenta intensificări şi va viscoli ninsoarea. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -1 grad Celsius şi 3 grade Celsius, iar cele minime între -9 şi -4 grade Celsius.
Termometrele indică acum -10 grade Celsius la Iezer, -2 grade Celsius la Borşa, Târgu Lăpuş şi Cavnic, 0 grade Celsius în Baia Mare, la Sighetu Marmaţiei, Ocna Şugatag, Săpânţa, Ardusat, Fereşti, Vişeu de Sus, Leordina şi Dragomireşti.
În prima zi a anului nou, meteorologii au prognozat că vremea se va încălzi faţă de ziua precedentă. Sunt semnalate căderi de precipitaţii mixte (ninsoare, lapoviţă şi ploaie), pe arii restrânse, îndeosebi în cursul nopţii.
Izolat, vor fi condiţii favorabile formării poleiului. Vântul va prezenta intensificări în zona montană înaltă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -1 grad Celsius şi 4 grade Celsius, iar cele minime între -3 şi 0 grade Celsius.
Rareş Bogdan