Primarul oraşului Borşa, Tony Mihali a anunţat, pe pagina sa de facebook, că oferă o recompensă de 10.000 euro celor care ajută la depistarea persoanelor care se ocupă cu traficul de substanţe interzise prin şcolile din Borşa.
„Câţiva părinţi neidentificaţi au trecut pe la mine prin primărie cu pretext de diferite probleme banale, dar grăbiţi fiind să plece mi-au şoptit că prin cercul adolescenţilor se comercializează substanţe interzise!
Ţin foarte mult la tineri pentru că ei sunt viitorul şi doresc că aceştia să fie sănătoşi şi înţelepţi. Toţi părinţii trebuie să luptăm împotriva acestui lucru necurat înainte de a fi prea târziu.
Iar voi, tinerii, alegeţi să mă ajutaţi să combat acest lucru ilegal şi să prind faptaşii dacă există.
Garantez confidenţialitate absolută şi 10.000€ cash RECOMPENSĂ ;)”, a arătat Mihali.
R.B.