Probleme din cauza zăpezii: Pensionară salvată de pompieri

Cadre medicale de la ambulanţă şi pompieri militari au intervenit pentru transportarea la spital a unei persoane în vârstă cu probleme de sănătate. Un al doilea apel prin sistemul unic de apeluri de urgenţă 112 a fost primit astăzi, în care anunţa despre faptul că o persoană în vârstă are probleme de sănătate.

S-a solicitat ajutor medical de urgenţă din partea echipelor specializate. La pacienta, în vârstă de 77 ani şi domiciliată în localitate Şişeşti a plecat un echipaj medical de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Maramureş. Nici acest autovehicul nu a reuşit să ajungă la domiciliul persoanei, din cauza terenului accidentat, situat în pantă, dar şi datorită faptului că drumul comunal era acoperit cu zăpadă.

Ambulanţa a rămas pe drumul judeţean. Şoferul ambulanţei şi personalul medical s-au deplasat cu trusa medicală, pe jos, pe o distanţă de aproximativ trei kilometri până la domiciliul persoanei şi i-au acordat îngrijirea medicală de urgenţă.

S-a apelat din nou la pompierii militari, iar prim-adjunctul inspectorului şef, lt.col Ioan Mureşan însoţit de doi subofiţeri au plecat şi au reuşit cu un autovehicul de teren să ajungă la domiciliul acestora. Pompierii au transportat persoana pe targă la autovehiculul de teren din dotare, iar de acolo până la ambulanţă. Persoana cu probleme de sănătate a fost transportată la Unitatea Primire de Urgenţă a Spitalului Judeţean de Urgenţă Dr. „Constantin Opriş” din Baia Mare.

„Înfiinţarea dispeceratului integrat la ISU Maramureş (SMURD-Ambulanţă-Pompieri) este deosebit de utilă. Colaborarea este una deosebită, oamenii care deservesc dispeceratul îşi fac datoria, iar coordonarea acţiunilor, în sistem integrat, scurtează timpul de deplasare la intervenţii, fapt care o însemnătate deosebită pentru a salva vieţile oamenilor care se confruntă cu probleme de sănătate sau reduc semnificativ producerea de pagube materiale, a precizat prefectul Sandu Pocol.

Rareş Bogdan

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole