Acţiunile desfăşurate în 9 mai de poliţiştii maramureşeni s-au soldat cu aplicarea de amenzi în valoare de peste 18000 lei. Astfel, în data de 9 mai, în localităţile Baia Mare, Baia Sprie, Seini şi Băiuţ poliţiştii au desfăşurat acţiuni pentru menţinerea unui climat de siguranţă publică şi pentru prevenirea producerii de accidente rutiere.
La Baia Mare poliţiştii au desfăşurat activităţi în pieţele agroalimentare de pe raza municipiului pentru prevenirea şi combaterea comerţului ilicit. Ei au constatat 7 contravenţii ce au fost sancţionate cu amenzi în valoare de 2000 lei şi au ridicat în vederea confiscării 36l de alcool.
Poliţiştii băimăreni au acţionat şi pentru prevenirea şi combaterea prostituţiei şi au identificat 15 femei care, în locuri publice, atrăgeau persoane în scopul întreţinerii de raporturi sexuale în schimbul unor sume de bani. Ele au fost sancţionate cu amenzi în valoare totală de 7500 lei.
La Baia Sprie, Seini şi Băiuţ poliţiştii au acţionat pe drumurile publice care tranzitează aceste localităţi şi au sancţionat conducătorii auto care nu au respectat normele rutiere. Împreună cu reprezentanţi ai Registrului Auto Român Maramureş, poliţiştii din Baia Sprie au făcut verificări cu privire la starea tehnică a autovehiculelor aflate în trafic.
În urma verificării a peste 90 de autovehicule au fost constatate 44 sancţiuni contravenţionale în valoare de 9175 lei. De asemenea poliţiştii au constatat 2 infracţiuni rutiere şi au reţinut două permise de conducere şi patru certificate de înmatriculare.