În cursul nopţii trecute, poliţiştii Biroului de Ordine Publică Baia Mare au organizat o acţiune privind combaterea prostituţiei.
Poliţiştii au identificat nu mai puţin de 35 de persoane care nu şi-au putut justifica prezenţa în locurile respective, dintre acestea, 17 dovedindu-se a fi prostituate.
„În conformitate cu legea 61/1991 republicată, art. 3 pct. 6), atragerea de persoane, sub orice formă, săvârşită în localuri, parcuri, pe străzi sau în alte locuri publice în vederea practicării de raporturi sexuale cu acestea spre a obţine foloase materiale, constituie contravenţie. Persoanele în cauză au fost sancţionate contravenţional cu amenzi în valoare de 8.500 lei”, a precizat Gabriela Liahovici, purtătorul de cuvânt al Inpectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş.
R.B.