Când hârtiile vorbesc: Rromii din Baia Mare nu se opun mutării

Pungile de sărăcie din municipiu, din nou în atenţia Primăriei Baia Mare. Asistenții sociali de la Serviciul Public de Asistență Socială, alături de studenți de la Universitatea de Nord și agenți ai Poliției Locale au luat la pas pungile de sărăcie și mizerie din zona Pirită, Gării,Valea Borcutului și Ferneziu.

Acțiunea s-a desfășurat în dimineața zilei de 19 ianuarie 2012, scopul principal fiind obținerea semnăturilor privind acordul de mutare al romilor care locuiesc fără forme legale, în construcții ridicate pe domeniul public.

Prima acțiune de acest fel a avut loc săptămâna trecută pe Craica unde din cele 954 de persoane identificate, 943 au semnat documentul prin care sunt de acord să fie mutați. Acest demers face parte din prima etapă de implementare al proiectului de locuire socială în Baia Mare, iniţiat de Cătălin Cherecheş, primarul municipiului. Acest proiect se va derula în perioada 2012 – 2020.

Asistenţii au colectat date despre fiecare familie care locuieşte fără forme legale, pentru a avea o radiografie clară asupra numărului de membri, dar şi pentru a decide în ce formă de locuire socială se încadrează fiecare.

„Nu permit ca Baia Mare să fie un El Dorado pentru romi. Prea multă vreme administrația publică locală a ridicat din umeri și a privit cum oameni din toate zonele țării vin aici, ocupă abuziv domeniul public, construindu-și cocioabe fără forme legale, în timp ce alți cetățeni, băimăreni, ar fi suportat rigorile legii. Vreau să eliminăm aceste pungi de sărăcie și mizerie.

Anul acesta trebuie să dispară Craica, Pirita și partea din Ferneziu care este afectată de aceste construcții ilegale ale romilor. Le acordăm acestor oameni o mână de ajutor, dar numai în măsura în care vor înțelege că trebuie să respecte regulile de civilizație și legislația în vigoare”, a explicat primarul Băii Mari, Cătălin Cherecheş.

În zona Pirită au fost identificate 236 de persoane, care formează un total de 53 de familii. Dintre aceștia doar 94 au acte de Baia Mare, 142 provenind din alte zone ale țării. 49 de familii au semnat acordul prin care sunt de acord să fie mutați.

În zona Gării asistenții sociali au identificat 52 de persoane (15 familii), dintre care 23 nu sunt băimăreni de origine. Toate persoanele de aici sunt de acord să fie mutate.
Pe Valea Borcutului locuiesc în construcții ridicate ilegal pe domeniul public un număr de 14 familii, respectiv 80 de persoane. Dintre aceștia doar 69 au acte de Baia Mare, 11 fiind din alte zone ale țării. 10 familii au semnat acordul de mutare.

În Ferneziu asistenții sociali au identificat 47 de familii, vorbim de un total de 251 de persoane din care 216 băimăreni și 35 de romi din alte zone ale țării. Până la această oră 17 familii din Ferneziu au semnat acordul de mutare, celelalte familii urmând să se mai gândească în privința soluțiilor locative pe care reprezentanții municipalității le propun.

Rareş Bogdan

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole