RUSALII: Poliţia la datorie cu aparatele radar şi cele etilo-test

Poliţiştii rutieri vor acţiona, în perioada Rusaliilor, pentru a asigura un trafic rutier în condiţii de fluenţă şi siguranţă, din această cauză şoferii fiind sfătuiţi să adopte o manieră de condus preventivă, să respecte regulile de circulaţie şi indicaţiile poliţiştilor rutieri.

Potrivit informaţiilor furnizate de către conducerea Inspectoratului de Poliţie al judeţului Maramureş, în aceste zile libere, poliţiştii vor acţiona pe principalele tronsoane de drumuri naţionale şi europene, în interiorul localităţilor şi în zonele în care se estimează aglomerări. La nivelul judeţului Maramureş, se va acorda o atenţie deosebită, atât locaţiilor de destinaţie turistică, dar, mai ales, celor religioase, în jur de 300 pe teritoriul nostru administrativ.

„Pentru supravegherea traficului rutier, Poliţia Rutieră va utiliza, în medie, zilnic, aparate de monitorizare a traficului şi înregistrare a vitezei de deplasare a vehiculelor, urmărind în special prevenirea şi combaterea excesului de viteză.

De asemenea, poliţiştii vor acorda o atenţie deosebită prevenirii accidentelor produse pe fondul conducerii autovehiculelor sub influenţa alcoolului. Atenţie aşadar, la acţiuni cu radare şi cu aparatele etilo-test!.

Informarea permanentă a participanţilor la trafic cu privire la eventualele blocaje, rute ocolitoare sau alte situaţii de interes se realizează permanent şi în timp real prin intermediul Centrului INFOTRAFIC din cadrul Poliţiei Române.

Poliţia Rutieră atrage atenţia tuturor conducătorilor auto cu privire la necesitatea respectării regulilor de circulaţie şi adoptarea unei conduite preventive, pentru reducerea riscului producerii unor evenimente rutiere nedorite.

Poliţia Română, prin intermediul Direcţiei Rutiere, recomandă conducătorilor auto să adopte o manieră prudentă de conducere, fără bruscarea comenzilor vehiculelor, să efectueze fiecare manevră doar după o temeinică asigurare şi să evite efectuarea depăşirilor care, în condiţiile unui trafic rutier aglomerat se dovedesc extrem de periculoase.

Nu vă urcaţi la volan, dacă aţi consumat băuturi alcoolice! Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, şoferii care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice trebuie să ştie că riscă şi închisoarea de la unu la cinci ani, aceasta fiind sancţiunea prevăzută de lege pentru cei depistaţi în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge. De asemenea, pe timpul cercetării permisul este reţinut fără drept de circulaţie.

Totodată, poliţiştii rutieri atrag atenţia asupra respectării regimului legal de viteză, întrucât viteza excesivă şi cea neadaptată la condiţiile meteo, de drum sau trafic, reprezintă principalul factor generator al accidentelor rutiere în România.

Poliţiştii rutieri recomandă ca luminile de întâlnire să fie aprinse ziua pe toate categoriile de drumuri. Atenţie deosebită necesită şi sistemul de ventilaţie-dezaburire a parbrizului şi luneta maşinii care trebuie să funcţioneze foarte bine.

Poliţiştii recomandă conducătorilor de vehicule să circule cu viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor concrete din trafic, în special când se circulă în coloană. De asemenea, pentru un plus de siguranţă, se impune şi mărirea distanţei în mers între vehicule.

Conducătorii auto începători trebuie să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculului pe timp de noapte sau pe distanţe mari, dată fiind experienţa redusă şi riscul implicării în evenimente rutiere.
Verificaţi starea autovehiculului, asiguraţi-vă de buna funcţionare a acestuia. Nu uitaţi triunghiurile reflectorizante, stingătorul de incendii şi trusa medicală de prim-ajutor!

Nu uitaţi permisul de conducere, certificatul de înmatriculare al autovehiculului şi poliţa de asigurare obligatorie auto (RCA)!
Respectaţi-vă partenerii de drum, păstraţi-vă calmul şi nu uitaţi politeţea rutieră!

Pentru opriri, alegeţi locurile de parcare special amenajate sau zonele bine laminate!
Autoturismul nu trebuie părăsit dacă este încărcat cu bagaje sau are expuse la vedere obiecte care ar putea tenta (casetofon, genţi, borsete, aparate foto etc.)!
Dacă părăsiţi autoturismul, chiar şi pentru scurt timp, nu lăsaţi cheile în contact, în încuietoarea portierei sau a portbagajului!

Când aveţi sau când vi se semnalează vreo defecţiune tehnică, luaţi-vă toate măsurile de siguranţă pe durata remedierii acesteia!

Şi pietonilor li se recomandă să-şi sporească atenţia, să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă, să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor şi să procedeze la efectuarea acesteia numai după ce sunt siguri că se poate face în condiţii de siguranţă”, au anunţat oficialii IPJ Maramureş.

R.B.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole