Sancţiuni contravenţionale aplicate în acţiunile de combatere a evaziunii fiscale

Colectivul constituit la nivelul judeţului Maramureş, prin ordin al prefectului, în scopul prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale s-a întrunit şi a analizat rezultatele obţinute ca urmare a controalelor efectuate, în ultima perioadă.

Cu această ocazie prefectul judeţului Maramureş, Sandu Pocol Bombonel a declarat că echipele instituţiilor publice, cu atribuţii în combaterea fenomenului de evaziune fiscale, au efectuat, la nivelul judeţului Maramureş, peste 1000 de acţiuni inopinate şi prin sondaj, fiind aplicate numeroase sancţiuni contravenţionale.

Dosare şi sesizări penale transmise către instituţiile abilitate

Inspectorii fiscali din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Maramureş au emis 328 decizii de impunere, prin care au fost stabilite în sarcina celor peste 470 de agenţi economici verificaţi obligaţii de plată suplimentare, în sumă totală de 28.950 mii lei.

Din care peste 19.000 lei pentru obligaţii principale, peste 7700 mii lei, accesorii stabilite, 267 mii lei amenzi contravenţionale aplicate şi peste 1250 mii lei, taxa pe valoarea adaugată.

„De asemenea, s-a consemnat diminuarea pierderii fiscale înregistrată la agenţii verificaţi cu suma de 7163 mii lei. În perioada efectuării verificărilor s-a propus pentru inactivare un agent economic şi au fost luate 20 de măsuri asiguratorii, în sumă de peste 14.900 mii lei, în vederea încasării obligaţiilor stabilite suplimentar.

Din totalul actelor de inspecţie fiscale întocmite, la 19 acte de control, în care a fost consemnat un prejudiciu în sumă de peste 12.200 mii lei, au fost transmise sesizări penale organelor abilitate pentru continuarea cercetărilor.

Majoritatea abaterilor constatate se referă la tranzacţii efectuate cu contribuabili inactivi, neînregistrarea în contabilitate a tuturor veniturilor obţinute şi a obligaţiilor bugetare rezultate din aceste venituri, majorarea nejustificată a cheltuielilor de exploatare şi a taxei pe valoarea adăugată deductibilă prin utilizarea de documente justificative false ori provenind de la furnizori inexistenţi sau înregistrarea în evidenţe contabilă a unor documente fiscale care nu au la bază operaţiuni reale.

Au fost găsite documente emise în numele unor societăţi comerciale care nu aveau posibilitatea de livrare a bunurilor sau prestrarea serviciilor respective, fapt care a condus la necalcularea şi neînregistrarea de către contribuabilii verificaţi a obligaţiilor fiscale datorate sau neachitarea la termenele legale a obligaţiilor de plată care se realizează prin stopaj la sursă, a mai adăugat prefectul de Maramureş.

În conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare, răspunderea pentru faptele constatate revine administratorilor societăţilor comerciale în cauză. Agenţii economici verificaţi de către angajaţii Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Maramureş îşi desfăşoară activitatea în domeniul construcţiilor şi materialelor de construcţii, exploatării şi prelucrării lemnului, producerea şi comercializarea de produse agroalimentare.

Comisarii Gărzii Financiare-Secţia Maramureş au încasat 204 amenzi, în valoarea de peste 300.000 lei. Valoarea estimată a confiscărilor de bunuri şi de numerar dispuse, pe perioada verificărilor, a fost de peste 44.000 lei.

În conformitate cu prevederile legii, s-a dispus măsura suspendării activităţii la opt operatori economici. Comisarii au întocmit şi înaintat organelor de urmărire penală 20 de sesizări, împreună cu înscrisurile probatorii aferente şi anexele de calcul prezumtiv al prejudiciului la bugetul statului, în valoarea de peste 11.210.592 lei. O altă acţiune a vizat instituirea de cinci măsuri asiguratorii, valoarea prejudiciilor fiind de 733.056 lei.

Angajaţii Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale au aplicat 18 sancţiuni contravenţionale, în perioada efectuării controalelor inopinate şi planificate, în valoare de 53.500 lei. Au fost confiscate bunuri în sumă de peste 4000 lei (ţigări; băuturi alcoolice; produse cosmetice; cafea; îmbrăcăminte şi ceasuri).

Poliţiştii de frontieră, din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Maramureş, au înregistrat şi instrumentat două dosare penale pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă şi evaziune fiscală, fiind cercetate patru persoane. S-au confiscat 5960 pachete de ţigări, în valoare de 51.846 lei şi a fost indisponibilizat un autoturism în valoare de 4000 lei.

Rareş Bogdan

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole