Miercuri, 3 octombrie, în jurul orelor 17.00, poliţiştii băimăreni au fost sesizaţi prin sistemul unic apeluri de urgenţă 112 despre producerea unei agresiuni.
„Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au constatat că este vorba de un caz de violenţă domestică între soţi. Victima, Ana P. de 46 de ani din Baia Mare a fost transportată la spital pentru investigaţii medicale, iar soţul acesteia a fost internat la secţia psihiatrie a Spitalului Municipal Sighetu Marmaţiei”, a declarat Tania Şobraneţ, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş.
Poliţiştii continuă cercetările şi, în funcţie de concluziile medicului legist, vor dispune măsuri.
În cazul comiterii unei agresiuni, persoanele vătămate trebuie să cunoască paşii de urmat în astfel de situaţii.
Să anunţe Poliţia, la 112 şi să depună o plângere!
Să se prezinte la Serviciul medico-legal judeţean Baia Mare pentru a le fi eliberat un certificat medico-legal; acesta dovedeşte leziunile provocate prin agresare şi este important pentru încadrarea juridică a faptei;
Să se adreseze Direcţiei Generale pentru Protecţia Drepturilor Copilului, dacă sunt copii implicaţi;
Să ceară ajutorul organizaţiilor care oferă consiliere, sprijin, adăpost. În Baia Mare se poate apela la Centrul TRANZIT, aflat în subordinea Serviciului Public de Asistenţă Socială, tel.0262-211949.
R.B.