Pe pârtia de schi de la Șuior a avut loc un accident de pe urma căruia a avut de suferit un băbat de aproximativ 40 de ani care a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Jandarmii au fost anunţaţi despre incident, iar împreună cu salvamontiştii au urcat până la locul producerii accidentului. Au identificat persoana şi s-a trecut la aplicarea procedurilor stabilite. După acordarea primului ajutor medical au anunţat medicul că este vorba de un bărbat care a căzut pe pârtie, respectiv faptul că este conştient, dar că prezintă leziuni în zona genunchiului drept.
Jandarmii montani au asigurat zona pentru coborârea fără incidente a persoanei rănite până la baza pârtiei. De aici a fost preluat de către medicul UPU-SMURD, care împreună cu paramedicii au acordat ajutorul medical de urgenţă. Victimei i-au fost puse atele şi a fost coborâtă de către salvamontişti şi jandarmii montani, asistaţi de personalul medical la ambulanţa SMURD sosită pentru preluarea rănitului.
Persoana a fost transferată în ambulanţă şi transportată pentru continuarea investigaţiilor medicale la la Unitatea Primire de Urgenţă a Spitalului Judeţean de Urgenţă Dr. „Cosntantin Opriş” din Baia Mare.