Secretarii primăriilor puşi la colţ de Instituţia Prefectului în urma neregulilor găsite

Există primării în judeţul Maramureş unde secretarii nu îşi fac treaba aşa cum le-o cere legea. La această concluzie au ajuns cei de la Compartimentul Juridic din cadrul Instituţiei Prefectului.

Aceştia, prin şefa Rodica Pop, au făcut astăzi, 12 decembrie, publice o parte din neregulile constatate.

„În urma controalelor pe care le-am făcut pot să spun că am întâlnit localităţi care stau foarte bine, dar şi localităţi unde totul este vraişte. Constituirea acelor dosare speciale pentru şedinţă, existând situaţii în care acestea au lipsit în totalitate, rapoartele departamentelor de resort, avizele comisiilor de specialitate, procesele verbale de la şedinţele Consiliului Local, care nu au fost supuse aprobării la următoarea şedinţă CL. Dosarele nu au fost întocmite aşa cum spune Legea administraţiei publice locale.

Fiecare dosar trebuie făcut în parte, sigilat, numerotat etc. Apoi, vă spuneam de ceva vreme că trebuie desemnată la nivelul unităţii administrativ-teritorială o persoană responsabilă cu gestionarea acestor dosare profesionale ale funcţionarilor publici.

Vorbim despre lipsa fişei de post din dosarul profesional, rapoarte de evaluare anuale şi aici trebuie avut în vedere faptul că din 1 ianuarie şi până în 31 ianuarie este perioada în care se face evaluarea funcţionarilor publici în conformitate cu legile în vigoare.

Nu există apoi acel registru special legat de declaraţiile de avere şi de interese şi exemplele ar putea continua”, a declarat Rodica Pop.

Rareş Bogdan

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole