Personalul I.S.U. Maramureş a executat 42 de intervenţii în acest week-end. Din total, cele mai multe- 37, au fost acţiunile la care au luat parte medicii, asistenţii şi paramedicii S.M.U.R.D. Dintre acestea, 20 au fost la diverse afecţiuni medicale, 9- la traumatisme, 3- la accidente rutiere, câte 2- la intoxicaţii şi stop cardiorespirator neresuscitat, respectiv 1- la transport interclinic.
Pompierii au fost solicitaţi şi ei, pe parcursul sfârşitului de săptămână, la un număr de 5 intervenţii. Au continuat acţiunile desfăşurate în sprijinul populaţiei afectate de secetă. Vineri, 16.11, în jurul orei 10.55, un echipaj de la Detaşamentul de Pompieri ”Căpitan Marchiş Adrian” Baia Mare a acţionat la alimentarea cu circa 9.000 de litri de apă menajeră a unei gospodării de pe strada Alunului din municipiu.
Tot vineri, 16.11, la ora 15.50, un echipaj al Detaşamentului de Pompieri Sighetu Marmaţiei a intervenit la stingerea unui incendiu semnalat într-un apartament de pe strada Unirii din municipiul de pe Tisa. Datorită intervenţiei rapide a pompierilor militari, a ars doar un dulap de bucătărie. Incendiul a izbucnit, probabil, din cauza unui coş de fum neprotejat termic faţă de materialele combustibile din jur.
Sâmbătă, 17.11, în jurul orei 11.00, o echipă formată din 7 ofiţeri şi 3 subofiţeri de la I.S.U. Maramureş a acţionat la asigurarea măsurilor de prevenire a situaţiilor de urgenţă şi eventuală intervenţie pe timpul activităţilor desfăşurate în judeţul nostru de către mai mulţi demnitari, la evenimente publice de amploare. La misiunea din oraşul Seini au participat şi membrii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din localitate.
Tot sâmbătă, în jurul orei 19.00, un echipaj al Secţiei de Pompieri Vişeu de Sus a intervenit la un incendiu semnalat la un depozit de materiale al unui agent economic din localitatea Moisei. A ars instalaţia electrică a unui motostivuitor aflat în hală. Incendiul a izbucnit, probabil, din cauza unui scurtcircuit la un acumulator electric defect al utilajului.
În aceeaşi zi, în jurul orei 21.55, un echipaj al Detaşamentului de Pompieri Sighetu Marmaţiei a acţionat la stingerea unui incendiu semnalat la un apartament situat într-un bloc de pe strada Unirii din municipiu. Datorită intervenţiei prompte a pompierilor, a ars doar funiginea din coşul de fum necurăţat.