Suspecţi de furt şi distrugere identificaţi de poliţişti

În cursul zilei de ieri, poliţiştii maramureşeni au identificat un suspect de distrugere şi şapte suspecţi de furt. Patru dintre persoanele cercetate pentru furt au fost reţinute. Csaba C. de 35 de ani din Sighetu Marmaţiei, ieri după masă, a spart parbrizul unui autoturism parcat pe strada Tudor Vladimirescu din aceeaşi localitate. Prejudiciul cauzat este în valoare de 600 de lei.

La Sarasău a fost identificat Viorel P. de 18 ani care, în noaptea de 04 aprilie, a sustras 160 litri de motorină din incinta Căminului Cultural. Motorina se afla depozitată în recipiente din plastic pe care suspectul le-a transportat cu ajutorul unei căruţe.

La Bârsana, poliţiştii au identificat un adolescent în vârstă de 17 ani care în 19 februarie 2013 a comis un furt din locuinţă. El a sustras mai multe bunuri pe care le-a valorificat pe raza municipiului Sighetu Marmaţiei.

Ieri după masă, poliţia a fost sesizată că din locuinţa unei femei din comuna Călineşti hoţii au furat o sumă importantă de bani. Poliţiştii au demarat imediat activităţile de cercetare şi investigare şi în scurt timp au identificat suspecţii. Aceştia, patru bărbaţi cu vârste cuprinse între 19 şi 29 de ani, din judeţul Mureş, au fost depistaţi în trafic pe raza oraşului Dragomireşti.

Din primele verificări efectuate de poliţişti a rezultat că în cursul zilei de ieri suspecţii au efectuat o lucrare de înlocuire a patru jgheaburi la locuinţa părţii vătămate. După ce au fost plătiţi, ei au profitat de neatenţia victimei şi dintr-o încăpere a locuinţei au sustras de pe masă suma de 3900 de lei. Prejudiciul a fost recuperat şi restituit părţii vătămate. Suspecţii au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi urmează a fi prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă. Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a acestora.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole