Taximetrist din Sighetu Marmaţiei, prins transportând ţigări de contrabandă de provenineţă ucraineană. În data de 22 septembrie a.c., poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Sighetu Marmaţiei au desfăşurat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări în zona de responsabilitate.
„Astfel, lucrătorii noştri au efectuat semnalele regulamentare pentru a opri la control pe raza localităţii Sighetu Marmaţiei, un taximetru marca Renault. Conducătorul auto a ignorat semnalele efectuate de către poliţiştii de frontieră demarând în trombă pe o stradă lăturalnică, încercând să evite efectuarea controlului.
Lucrătorii noştri au trecut la urmărirea maşinii, iar în apropiere au fost descoperite, abandonate lăngă un gard, 6 colete ce conţineau ţigări de provenienţă ucraineană. La scurt timp a fost identificat şi autoturismul în cauză care era condus de Daniel N., de 28 ani din localitatea Sighetu Marmaţiei. La cercetări, bărbatul a declarat că a preluat coletele din localitatea Crăciuneşti şi urma să le transporte în Sighetu Marmaţiei în vederea comercializării”, a declarat purtătorul de cuvânt al ITPF Sighet, Iulia Stan.
Acesta a mai declarat că în urma inventarierii coletelor a rezultat cantitatea de 3.000 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană în valoare de peste 27.000 lei, ce a fost ridicată în vederea confiscării.Daniel N. este cercetat de către poliţiştii de frontieră pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la contrabandă.
Tot în data de 22 septembrie, poliţiştii de frontieră din cadrul SPF Brodina, jud.Suceava au descoperit în apropierea frontierei de stat, pe direcţia localităţii Straja, 15 colete ce conţineau ţigări de provenienţă ucraineană şi R.Moldova.
Imediat au fost anunţate autorităţile de frontieră ale statului vecin în vederea cercetării în comun a evenimentului.În urma inventarierii coletelor a rezultat cantitatea de 7.250 pachete cu ţigări în valoare de peste 69.000 lei.
Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar cercetările suunt continuate în vederea identificării tuturor persoanelor implicate şi a documentării întregii activităţi infracţionale.
R.B.
foto:ijpfmm.ro