Poliţiştii de frontieră şi lucrătorii vamali din cadrul P.T.F. Siret au descoperit şi confiscat 1.360 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană ascunse în cutii de absorbante pe care un cetăţean român intenţiona să le introducă ilegal în ţară.
În ziua de 23 ianuarie, la P.T.F. Siret s-a prezentat pentru a intra în ţară conducând un microbuz marca „Renault”, cetăţeanul român Liubov M., în vârstă de 40 de ani., domiciliat în Ucraina.
Existând suspiciuni că acesta transportă ţigări de provenienţă ucraineană a fost efectuat un control amănunţit asupra persoanei şi mijlocului de transport.
Astfel, echipa comună formată din poliţiştii de frontieră şi lucrătorii vamali, au descoperit ascunse şi nedeclarate în vederea sustragerii de la controlul vamal, în cutii de absorbante, un număr de 1.360 pachete de ţigări de provenienţă ucraineană.
Ţigările în valoare de 1.659 lei, au fost reţinute în vederea confiscării de către autoritatea vamală, iar şoferul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 10.000 lei.