Poliţiştii de frontieră cercetează un sătmărean în mașina căruia au descoperit aproximativ 1.000 pachete de țigări Jin Ling ascunse în portiere și în boxele audio ale autoturismului. Țigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar mașina indisponibilizată până la finalizarea cercetărilor.
Astăzi 23 ianuarie, în jurul orei 1.00, polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare au desfășurat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări, în zona de responsabilitate.
Astfel, în localitatea Drăgușeni, lucrătorii noştri au oprit pentru control un autoturism marca Suzuki Baleno, înmatriculat în Franța.
Mașina era condusă de Otto F., de 23 de ani, din Turulung.
În urma controlului efectuat asupra autoturismului, polițiștii de frontieră au descoperit ascunse în boxele audio mai multe pachete cu țigări. Mașina a fost condusă la sediul STPF Satu Mare, unde a fost efectuat un control amănunțit. În urma acestuia, colegii noștri au mai descoperit în carcasa boxelor audio și în fețele interioare ale celor patru portiere în total 990 pachete de țigări marca Jin Ling cu timbre specifice magazinelor duty free, în valoare totală de 4.455 lei.
Întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar autoturismul a fost indisponibilizat la sediul STPF Satu Mare până la finalizarea cercetărilor.
Șoferul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de contrabandă, evaziune fiscală și deținerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării fără a fi marcate corespunzător.