Ţigări de contrabandă depistate la frontiera cu Ucraina

Poliţiştii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmaţiei au desfăşurat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări în zona de competenţă, în urma căreia au fost descoperite 4.430 pachete de tigări de provenienţă ucraineană ce urmau a fi introduse ilegal în ţară.

În data de 20 septembrie a.c., în jurul orei 21.00, poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Valea Vişeului au observat, în imediata apropiere a frontierei de stat, pe direcţia localităţii Bistra, două persoane care se deplasau dinspre frontieră spre interiorul ţării, transportând mai multe colete voluminoase.

„Lucrătorii noştri au procedat la somarea prin voce a celor în cauză moment în care aceștia au abandonat coletele şi profitând de întuneric şi terenul împădurit, s-au dispersat în zonă.
La cercetarea terenului au fost descoperite 10 colete ce conţineau cantitatea de 4.430 pachete ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de aproximativ 40.000 lei.

In urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că în activitatea infracţională sunt imlicaţi D. S. de 42 de ani şi G. C. N. de 23 de ani, ambii din comuna Bistra.

Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar în cauză s-a întocmit lucrare penală pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, conform Legii 86/2006.

Totodată, au fost informate şi autorităţile de frontieră din Ucraina în vederea identificării şi reţinerii tuturor persoanelor implicate şi documentării întregii activităţi infracţionale”, a declarat Iulia Stan, purtător de cuvânt al ITPF SIghetu Marmaţiei.

R.B.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole