Ţigări de contrabandă în valoare de 54.000 lei, confiscate de poliţiştii de frontieră

În dimineaţa zilei de 27 septembrie, poliţiştii de frontieră maramureşeni au confiscat 6.000 de pachete cu ţigări de contrabandă, în valoare de 54.000 lei, ţigări care urmau să fie comercializate pe piaţa neagră din România.

În jurul orei 07.00, poliţiştii de frontieră din cadrul punctului Valea Vişeului au observat patru persoane suspecte, pe raza localităţii Bistra, care transportau dinspre frontieră spre interiorul ţării mai multe colete voluminoase. Oamenii legii i-au somat prin voce să se oprească, însă bărbaţii, profitând de ceaţa densă şi de terenul accidentat, au abandonat coletele şi au luat-o la fugă.

Poliţiştii de frontieră au reuşit să îi reţină pe Vasile N., de 45 de ani şi pe Andrei V., de 20 de ani. Ulterior, au fost identificate şi celelalte două persoane implicate în activitatea infracţională, respectiv Marin D., de 20 ani şi Gabriel R., de 31 ani.

La cercetarea terenului au fost descoperite 12 colete ce conţineau ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de aproximativ 54.000 lei. Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar pe numele suspecţilor s-au întocmit dosare penale pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă.

R.B.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole