Trei bărbaţi din Budeşti, cercetaţi pentru tăiere ilegală şi furt de arbori

Poliţiştii din Budeşti şi Poienile Izei, împreună cu reprezentanţi ai Ocolului Silvic Dragomireşti, au efectuat ieri un control pe raza de competenţă în scopul prevenirii şi combaterii delictelor silvice.

În jurul orei 18.30, în locul numit „Sermeteş” de pe raza localităţii Poienile Izei, au fost depistate trei tractoare forestiere, care aparţin unor bărbaţi din Budeşti, pregătite să transporte 11 mc lemn de lucru de esenţă molid în valoare de 1899 lei.

Materialul lemnos a fost ridicat în vederea confiscării iar cercetările continuă sub aspectul comiterii infracţiunilor de tăiere ilegală şi furt de arbori.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole