Miercuri, 30 mai, va fi întreruptă alimentarea cu gaze naturale pe trei străzi din municipiul Baia Mare.
E.ON Gaz Distribuţie a finalizat lucrările pentru înlocuirea tronsonului din reţeaua de distribuţie a gazelor naturale de pe strada Minerva din municipiul Baia Mare. Aceste lucrări fac parte dintr-un proiect amplu de investiţii, prin care vor fi înlocuiţi peste 5,5 kilometri de conducte de gaze şi branşamente, valoarea totală a investiţiei fiind de aproximativ 1,6 milioane de lei.
Pentru cuplarea tronsonului la sistemul de distribuţie, E.ON Gaz Distribuţie va întrerupe alimentarea cu gaze naturale în cursul zilei de miercuri, 30 mai, începând cu ora 9.00, pe străzile Victoriei (nr. 23 -29, 35, 35A, 37, 43, 43A, 45, 45A, 47, 47A, 57), Independenţei (2A, 2B, 2C, 4, 4A) şi Târnavelor nr.1.
Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora 14.00.
“Compania noastră solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute. În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al E.ON Gaz Distribuţie la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Romtelecom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie)”, se arată într-un comunicat de presă al E.ON.
R.B.