Ucrainienii din Maramureş sărbătoresc Naşterea Mântuitorului, la fel ca acum câteva secole. În satele de munte, aproape de graniţa cu Ucraina, Crăciunul este plin de tradiţie şi culoare, iar locuitorii prăznuiesc sărbătoarea la fel ca şi înaintaşii lor. Aici oamenii ţin post negru în ziua de Ajun, iar mâncărurile cu carne sunt servite abia a doua zi. Masa este pregătită după ritualuri bine rânduite, la care familia se adună pentru a avea parte de belşug, recunoştinţă şi sănătate. După datină, la masă sunt invitaţi şi cei trecuţi în lumea drepţilor.
În Poienile de Sub Munte, pregătirile de Crăciun se încheie abia la lăsatul serii. Până atunci casele sunt impodobite de sărbătoare, cu şterguri noi înstruţate cu cetină de brad. Dacă întreaga zi se ţine post negru, seara masa este deschisă cu mâncăruri tradiţionale, de asemenea de post, dezlegarea la bucatele de dulce, urmând a se face după miezul nopţii. În meniul tradiţional sunt gătite 12 feluri de mâncare de post, după cei 12 apostoli şi cele 12 luni ale anului. Primul fel de mâncare este mămăliga cu cartofi, o specialitate întâlnită cu precădere în aceste locuri, care este binecuvântată într-un vas de lemn. Sub faţa de masă se pune o mână de fân, ce simbolizează aşternutul pe care s-a născut Isus iar în cele 4 colţuri ale mesei se pun 4 colaci, ce simbolizează cele 4 evanghelii. La urmă, picioarele mesei sunt legate în lanţuri, pentru ca familia să rămână unită şi necazurile să nu intre în casă.
Când toată mâncarea este aşezată pe masa, capul familie aduce o rugăciune de mulţumire, pentru ca mai apoi, ultimul ritual să aparţină celor trecuţi în nefiinţă. Morţii familiei primesc o parte din bucate, deasupra pe cuptor, după ce tocul uşilor a fost însemnat cu usturoi. Primii care încep colindul sunt copiii cu Viflaimul, în care doi îngeri poartă o bisericuţă alături de crai şi păstori ce vestesc minunea din Bethleem.
[print_gllr id=93477]