În cazul ursului găsit mort pe Valea Glodoasă din Botiza, s-a confirmat că moartea sa a survenit prin împuşcare, astfel că poliţiştii îi caută pe braconieri.
„În urma efectuării necropsiei exemplarului din specia urs, care a fost găsit mort în data de 30 august, pe fondul cinegetic Botiza 16, s-a concluzionat că moartea acestuia a fost cauzată de leziuni macroscopice ce pot fi atribuite unei intervenţii mecanice (armă de foc). Concluziile necropsiei au fost comunicate de către specialiştii Direcţiei Sanitar Veterinare Maramureş” a declarat Gabriela LIahovici, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş.
În baza acestor expertizări, au început cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de braconaj cinegetic. Poliţiştii Secţiei rurale Bogdan Vodă continuă să efectueze investigaţii pentru a stabili autorii faptei şi a-i deferi Justiţiei ca să răspundă în faţa legii pentru fapta comisă.
Vă reamintim că animalul a fost descoperit mort de reprezentanţi ai Asociaţiei pentru Conservarea Diversităţii Biologice din Focşani, care monitorizau exemplarul cu ajutorului unui dispozitiv GPS.
R.B.
foto: wikipedia.org