Primarul Cătălin Cherecheş îşi doreşte ca Baia Mare să devină în câţiva ani cel mai curat şi mai verde oraş din România. Aşa se face că şi în proiectul de reabilitare al Pieţei Revoluţiei, care va fi demarat în anul 2013, vegetaţia joacă un rol important. Spaţiile verzi abundă în oraşul nostru, prin prezenţa parcurilor, dar şi prin aliamentele de copaci de-a lungul străzilor, capitol în care de doi ani de zile se investeşte constant.
Proiectul prin care s-a amenajat Piaţa Revoluţiei în anii 50 nu aloca importanţă vegetaţiei
În Baia Mare există două pieţe care au fost concepute la început ca pieţe urbane. Una dintre ele este Piaţa Libertăţii, în Centrul Vechi, concepută la început ca loc destinat schimbului de mărfuri, întruniri, evenimente. A doua este Piaţa Revoluţiei, construită cu intenţia de a crea un pol de interes în cadrul urbei, spaţiu pentru manifestări şi evenimente de amploare.
În viziunea proiectului iniţial, concretizat după începutul anilor 50, vegetaţia nu constituia un element specific al Pieţei Revoluţiei. Vegetaţia de joasă înălţime ocupa un procent mic din suprafaţa pieţei şi conferea zonei caracterul de piaţă publică urbană şi nu de grădină sau parc. Tipul de vegetaţie actual al Pieţei Revoluţiei, cu copaci de valoare scăzută, poziţionaţi în formaţii tip „paravan” constituie un factor defavorabil atât în funcţionarea coerentă a pieţei cât şi un obstacol fizic, îngreunând mişcarea liberă prin piaţă şi diminuând caracterul unui spaţiu definit ca piaţă urbană.
Vegetaţia existentă, predominant alcăuită din Tuia şi Pin, arbori cu coroană deasă, formează o barieră vizuală care slăbeşte caracterul locului şi importanţa clădirilor perimetrale.Piaţa urbană, în contrast cu parcul sau grădina, este caracterizată atât prin tipul de activităţi pe care le poate găzdui, cât şi prin caracterul predominant „mineral”, cu plantaţii relativ reduse, oferind o vizibilitate largă, de ansamblu. Spaţiul urban, succesorul agorei greceşti şi al forumului roman, are o importanţă socială semnificativă, ca spaţiu destinat schimburilor de idei şi opinii, manifestărilor, spectacolelor, evenimentelor spontane şi multe altele.
baiamare.ro