Având în vedere situaţia creată şi deplasarea frontului spre Maramureşul istoric s-a luat decizia verificării de către membrii Comandamentului judeţean de iarnă a modului în care se desfăşoară circulaţia rutieră pe DN18, în Pasul Gutâi, respectiv acţiunea utilajelor de intervenţie. La Tăuţii de Sus erau două utilaje care curăţau carosabilul de zăpadă pe sectorul de la intersecţia cu drumul judeţean spre staţiunile turistice Mogoşa-Şuior-Baia Mare.
La intrarea în oraşul Baia Sprie era trase pe partea dreaptă, în afara părţii carosabile două TIR-uri a căror şoferi montau lanţurile antiderapante. Pe versanţii muntelui cădeau precipitaţii mixte (lapoviţă, dar şi chiciură). Alte două utilaje cu lamă coborau din vârfului Pasului Gutâi şi acţionau pentru îndepărtarea stratului de zăpadă de pe carosabil. Circulaţia rutieră se desfăşura în condiţii de iarnă. Nu au fost perturbări ale traficului rutier, toate autovehiculele aflate în trafic se putea deplasa fără probleme, inclusiv autovehiculele cu greutate de până la 22 de tone.
Atenţie şoferi, pe DN18, în Pasul Gutâi vizibilitatea este redusă de ceaţă, sub la 100 de metri, pe mai multe tronsoane de drum. Comitetul judeţean de iarnă recomandă conducătorilor de autovehicule să circule preventiv în zonele cu vizibilitate redusă şi să folosească luminile de întâlnire pe faţă şi a poziţiei pe spate şi de ceaţă. Se solicită şoferilor să adapteze viteza autovehiculelor în câmpul de vizibilitate redusă şi cu zăpadă frământată pe carosabil, respectiv să păstreze o distanţă de siguranţă faţă de autovehiculul precedent.
Se impune ca şoferii să renunţe, în zona cu ceaţă la efectuarea depăşirilor pentru a evita producerea de accidente rutiere. În caz de staţionare a autovehiculelor pe marginea şoselei sau în apropierea benzii de rulare este bine să semnalizaţi prezenţa acestora prin aprinderea luminilor de poziţie şi a celor de avarie.
Semnalizaţi din timp orice manevră pe care intenţionaţi să o efectuaţi şi nu vă aventuraţi în depăşiri care vă pot pune în pericol, atât pe dumneavoastră cât şi pe ceilalţi participanţi la trafic. De asemenea, trebuie păstraţi o distanţă suficientă faţă de ceilalalţi participanţi la trafic pentru a putea opri în condiţii optime atunci când situaţia o impune.
Şi la coborârea versantului spre Sighetu Marmaţiei se intervenea cu două utilaje, cu lamă, pentru îndepărtarea stratului de zăpadă. Odată cu oprirea precipitaţiilor angajaţii societăţilor care asigură şi întreţin viabilitatea drumului au răspândit material antiderapant. DJ 184 F, respectiv 109F, pe relaţia Budeşti-Cavnic-Baia Sprie, era practicabil, echipele de intervenţie aflându-se în trafic, îndepărtând zăpada de pe carosabil.