Începând de astăzi, 28 iunie, la cârma Consiliului Judeţean pentru următorii 4 ani se va afla conservatorul Zamfir Ciceu. El a luat locul democrat-liberalului Mircea Man, care a pierdut alegerile din data de 10 iunie pentru preşedinţia Consiliului Judeţean.
Ceremonia de investire oficială în funcţie a avut loc astăzi în Sala Mare a Palatului Administrativ, la ea luând parte Prea Sfinţia Sa Justin Sigheteanul (din partea Episcopiei Ortodoxe), Vasile Bizău (din partea greco-catolicilor din Maramureş), prefectul Sorin Rednic, primarul Băii Mari, Cătălin Cherecheş, dar şi Mircea Man şi Zamfir Ciceu.
Ordinul de numire şi validare în funcţie a fost citit de către preşedintele Cristina Liheţ de la Tribunalul Maramureş. La final s-a ciocnit un pahar de şampanie.
Rareş Bogdan