Zid Horea: Noua Dreaptă strânge bani pentru a plăti amenda Primăriei

Membrii mişcării naţionaliste radicale române Noua Dreaptă susţin “marele zid ţigănesc” de pe strada Horea din Baia Mare, zid pentru care municipalitatea a fost recent amendată cu 6000 de lei de către cei de la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării. Membrii organizaţiei Noua Dreaptă au anunţat prin intermediul unui comunicat de presă că vor face chetă publică pentru a plăti amenda primită de către Primăria Baia Mare.

“Mizeria în zonă există nu pentru că merg vecinii să le arunce gunoaiele în curte, ci pentru că stimabilii cetăţeni de etnie rromă (ţigani) nu au bunul simţ să coboare… etajele cu punga de gunoi şi să o arunce frumos la vreun tomberon, aşa că îşi aruncă mizeria (păcat că nu şi cea umană) direct de pe geam.

Dar asta nu ar fi fost nimic dacă, Primăria, pe banii contribuabililor, nu le-ar fi făcut curăţenie pentru ca, mai apoi, la foarte puţine zile, jegul să fie din nou prezent acolo de unde a fost transportat la groapa de gunoi. Deci, o măsură populistă. Dar populistă pentru unii, că, vorba ţiganului, fraierii plăteşte (adică oamenii de bun simţ).

Aşa că, discriminarea există aici, dar nu este îndreptată împotriva rromilor (ţigani) ci a românilor bun-platnici, ăia care îşi impozitele şi taxele datorate către toate bugetele (vă spun eu că sunt multe) şi din banii cărora le sunt satisfăcute locuitorilor de pe Horea toate nevoile”.

Accidentele, de fapt pseudo – accidentele din zonă sunt provocate de puradeii şi de ţigănaşii mai tineri care se aruncă în faţa maşinilor pentru a fi accidentaţi iar mai apoi, sub presiunea ameninţărilor, îi jecmănes pe cei care au avut ghinionul să treacă pe acolo cu maşinile”, se arată în respectivul comunicat de presă al Noii Drepte.

“ Şi dacă reînfiinţăm campania aia sub numele (pentru că de fapt ei au amendat curăţenia şi temporara linişte din zonă, nu pe dumneavoastră) şi tot nu dorim acest zid demolat. Poate, după ce adunăm banii pentru plata amenzii, cei 6000 de lei, mai rămân ceva bani şi de alte unu sau două ziduri”, se mai arată în respectiva scrisoare semnată Noua Dreaptă.

Rareş Bogdan

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole