2 contrabandişti arestaţi pentru 29 de zile

Prin încheierea penală nr. 107 din data de 08.02.2013, pronunţată în dosarul nr. 1505/100/2013 al Tribunalului Maramureş s-a dispus, la propunerea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Maramureş, arestarea preventivă pe o durată de 29 zile, începând din data de 8 februarie 2013 până la data de 8 martie 2013, inclusiv, a inculpaţilor S. T., domiciliat în Sighetu Marmaţiei, în vârstă de 29 ani şi C. A., domiciliat în Ocna Şugatag, în vârstă de 35 ani, cercetaţi sub aspectul comiterii infracţiunilor de iniţiere, constituire, aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat şi contrabandă.

„Pentru a dispune arestarea preventivă a inculpaţilor, instanţa a reţinut că în cauză există indicii temeinice care să justifice presupunerea că aceştia, în perioada octombrie 2012 – februarie 2013, împreună cu alte persoane, au iniţiat şi au constituit un grup infracţional organizat în scopul comiterii repetate de infracţiuni de contrabandă cu ţigări de provenienţă ucraineană, introduse ilicit în ţară prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal.

Activitatea infracţională a presupus realizarea în mod repetat a mai multor acte materiale privind traficarea ilegală a unor importante cantităţi de ţigări cu însemne fiscale ucrainene, angrenând participaţia mai multor persoane.

Prejudiciul produs bugetului de stat prin activitatea ilicită a grupului infracţional s-a cifrat la peste 200.000 lei în total, fiind vorba de peste 24.000 de pachete de ţigări traficate, de diferite mărci.
Împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea măsurii de arestare preventivă inculpaţii au declarat recurs”, se arată într-un comunicat de presă al Tribunalului Maramureş.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole