A ars biserica de lemn de la Borșa Complex

Pompierii maramureșeni au intervenit la zece situații de urgență pe parcursul acestui sfârșit de săptămână. Cea mai importantă a fost intervenția la incendiul izbucnit duminică, 9 aprilie, la o biserică de lemn din Borșa.

La sosirea pompierilor la fața locului, incendiul se afla în faza de ardere generalizată, atât la interiorul, cât și la acoperișul lăcașului de cult, cu posibilitate de propagare la imobilele învecinate. Pentru localizarea și lichidarea incendiului au acționat patru echipaje de stingere, unul de intervenție și salvare de la înălțime și unul de prim ajutor EPA SMURD, de la Garda nr. 2 de Intervenție Borșa și Secția de Pompieri Vișeu de Sus.
Incendiul a fost lichidat fără a fi înregistrate victime. Cauza probabilă a fost focul deschis, în spații închise, probabil de la o lumânare.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole