A produs un accident în timp ce conducea fără permis

Ieri, 13 februarie, la ora 18.00, în timp ce polițiștii din Moisei efectuau serviciul de patrulare pe raza localității Moisei, au identificat în dreptul unui imobil, un autoturism avariat, iar lângă acesta se afla un tânăr de 22 de ani, din localitate.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că tânărul ar fi condus autoturismul în cauză fără să dețină permis de conducere, iar la un moment dat a pierdut controlul direcției de deplasare, s-a răsturnat și a intrat în gardul de beton al unui imobil, rezultând doar pagube materiale.

În cauză, polițiștii efectuează cercetări privind săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole