Cod galben de ploi şi vijelii în Maramureş în intervalul 26-28 august

Centrul Meteorologic Regional Transilvania Nord a transmis Instituţiei Prefectului judeţului Maramureş o avertizare meteorologica de cod galben care vizează intensificari susţinute ale vantului, instabilitate atmosferică si răcire accentuată. Avertizarea este valabilă în intervalul 26 august, ora 21:00 – 28 august, ora 09:00.

In adresa primita se mentioneaza ca in judetul nostru, în perioada mai sus amintită instabilitatea atmosferica se va accentua. Vantul va prezenta intensificări care vor avea, trecator aspect de vijelie, cu viteze ce vor atinge la rafala 50- 70 km/h .

„La munte, viteza vantului va depasi 80 km/h . Vor fi frecevnte descarcari electrice, averse care vor avea caracter torential, iar izolat cantitatile de apa vor depasi 25-30 l/mp. De asemenea, sunt aşteptate caderi de grindină. Luni, 27 august, valorile termice vor marca o scadere accentuata faţă de zilele precedente, astfel încât temperaturile maxime vor fi uşor mai scăzute decât mediile multianuale ale lunii august, vremea devenind răcoroasă pentru această perioadă.

Prefectul Sorin Rednic, in calitate de presedinte al Comitetului Judetean pentru Situatii de Urgenta, a solicitat informarea comitetelor locale pentru situatii de urgenta, a membrilor CJSU si a grupurilor de suport tehnic din cadrul acestuia. S-a solicitat, de asemenea, pregatirea echipelor de interventie pentru a veni in sprijinul populatiei, daca situatia o va impune.

S-a luat masura de a fi instiintate echipele de interventie pentru putea actiona operativ si a remedia eventualele defectiuni in serviciile de utilitate publica, sistemele de alimentare cu energie electrica, distributia si furnizarea gazului metan, apei potabile, respectiv telefonie.”, a declarat Dan Bucă, purtător de cuvânt al Instituţiei Prefectului.

Se recomanda cetatenilor sa evite parcarea autovehiculelor in apropierea copacilor sau in zona de cladiri parasite si cu infrastructura arhitectonica degradata (foste centrale termice). Autovehiculele nu vor fi parcate pe poduri si podete care pot fi colmatate, ca urmare a precipitatiilor ce pot bloca cu aluviuni si material lemnos secţiunile de scurgere din aceste zone.

Este necesar ca populatia sa evite trecerea prin apropierea imobilelor aflate in constructie, copacilor, stalpilor, panourilor publicitare, constructiilor cu elemente de arhitectura care pot fi dislocate de rafalele de vant si care le pot pune viata in pericol. Solicitam cetatenilor sa isi inchida ferestrele de la locuinte sau gospodarii.

O atentie deosebita trebuie acordata si sarpantelor de pe blocurile de locuinte, ce pot fi smulse de rafalele de vant puternic si pot pune in pericol viata persoanelor care trec sau se afla prin acele zone. Nu se recomanda atingerea firelor electrice rupte de rafalele de vant si cazute la pamant.

Turistii care intentioneaza sa se aventureze pe trasee montane li se indica sa isi anunte prezenta, in zona, jandarmilor montani si salvamontistilor.

Cetatenii sunt rugati sa anunte, prin sistemul unic de apeluri de urgenta 112, aparitia unor situatii de urgenta generate de precipitaţiile abundente şi vântul puternic.

Pompierii militari din cadrul Centrului operational al ISU Maramures si angajatii SGA vor monitoriza, in aceasta perioada, situatia fenomenelor hidrometeorologice la nivelul judetului nostru.

R.B.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole