Consilierul Ioan Beuca, mândru că a participat la ”lovitura de stat”

Ioan Beuca, consilier județean a scris pe blogul personal că este mândru că a fost părtaș la ”lovitura de stat”.

”Duminică, alături de alți 3100 de consăteni, am participat așa zisa lovitură de stat organizată de Victor Ponta și Crin Antonescu. În zilele premergatoare referendumului, am transmis presei locale comunicate subversive, care atentau la siguranța locatarilor din Vila Dante. Până în apropierea zonei de conflict, situată în Căminul Cultural din Poienile de sub Munte, am fost însoțit de nepoatele mele, Noemi Natalia și Miriam Alessia. Recunosc sincer, sunt invidios pe ele, pentru ca au un mare noroc. Habar nu au cine este Traian Băsescu”, explică Ioan Beuca pe blogul său. ‘Câteva sute au ascultat de îndemnul lui Mircea Man și au fugit în munți. Câțiva cunoscători de limbă maghiară l-au ascultat pe Orban (Viktor din Ungaria, nu Ludovic de la PNL) și s-au ascuns în pivnițe”, scrie Ioan Beuca.

”Conform directivelor UE, la lovitura de stat cu ștampilă din România ar fi trebuit să participe jumătate din numărul total al beligeranților. Asta, în timp ce în 25 de state ale UE, astfel de lovituri se pot desfășura și în lipsa celor care aleg să stea cu burta soare, oricați de mulți ar fi aceștia. Tare ma tem că din cauza echidistanței oficialilor din UE, o să devin eurosceptic. Deznodamantul se va putea afla zilele urmatoare, în Curtea lui Zăgrean, vecinul nostru din Bistrița”, concluzionează consilierul județean USL, Ioan Beuca.

Eric Zaharia

 

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole