Cu permis de conducere fals, la plimbare cu mașina prin Bogdan Vodă

Ieri, 31 august a.c., în jurul orei 22.00, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului PF Vișeu de Sus au oprit, în trafic, pentru control, pe raza localității Bogdan Vodă, județul Maramureș, un autoturism marca Ford, înmatriculat în România.

În cadrul verificărilor, la solicitarea polițiștilor, şoferul, un tânăr de 27 de ani din județul Maramureș, a prezentat şi un permis de conducere, cu însemnele autorităţilor din Ucraina.

Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului prezentat, colegii noștri au procedat la efectuarea de verificări suplimentare.

Astfel, polițiștii de frontieră au constatat faptul că permisul de conducere este fals, întrucât nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, la final urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole