Deşeurile menajere de la Borşa vor fi depozitate la Vişeu de Sus

Depozitul de deşeuri menajare amplasat la nivelul oraşului Borşa, în zona Arinieş nu corespunde cerinţelor legislaţiei de mediu. Prefectul Anton Rohian a declarat cu această ocazie că „în conformitate cu prevederile asumate de ţara noastră prin tratatul de aderare la Uniunea Europeană depozitele de deşeuri menajere neconforme vor fi închise eşalonat, conform unui calendar”.

„În această situaţie se găseşte şi depozitul din Borşa pentru care, începând cu data de 16 iulie a.c., a fost stabilită interdicţia depozitării deşeurilor menajere. Situaţia depozitării deşeurilor menajare din oraşul Borşa trebuie rezolvată.

M-am implicat direct în rezolvarea acestei probleme sensibile atât pentru judeţul Maramureş, cât şi pentru ţara noastră şi m-am deplasat în zonă unde am avut discuţii au autorităţile administraţiei publice locale, primarul oraşului Borşa, primarul oraşului Vişeu de Sus, cele două consilii locale şi comisari de mediu din cadrul Comisariatului Judeţean al Gărzii Naţionale de Mediu.

La discuţiile purtate s-a stabilit transportarea deşeurilor menajere din Borşa şi preluarea acestora de către depozitul din Vişeu de Sus. De asemenea, a fost sistată depozitarea gunoaielor la depozitul Arinieş”, a punctat Rohian.

Consiliul Local Vişeu de Sus a avizat favorabil şi a aprobat solicitarea Primăriei Borşa de a depozita deşeurile menajere la depozitul amplasat pe raza oraşului Vişeu de Sus.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole